Cât de eficiente sunt restricțiile din România. Cine sunt românii care au de câștigat cel mai mult

0
57

Medicul Adrian Marinescu a vorbit la Antena 3, despre resticţiile impuse de aurorităţi pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Potrivit acestuia, restricțiile redus riscul de infectare și elimină și presiunea din spitale, lucru important pentru medici.

Mai mulți medici au lansat o scrisoare deschisă în care cer ”încetarea politicii de perpetuare a stării în care se află România de un an încoace şi revenirea la starea de normalitate”, spunând că strategia de combatere a pandemiei este greșită.

Potrivit medicilor care au semnat scrisoarea, se precizează că “interzicerea circulației cetățenilor în anumite intervale de timp nu are nicio logică din punct de vedere epidemiologic.

Prin măsurile restrictive, ați decredibilizat Poliția si Jandarmeria. I-ați transformat pe polițiști si jandarmi în infractori, impunându-le să aplice niște acte administrative care încalcă flagrant Constituția şi legile tarii”, se arată în scrisoarea deschisă adresată autorităților de mai mulți medici din România.

Dr. Radu Marinescu, a precizat că această măsură face parte dintr-un set de măsuri care pot fi necesare pentru o perioadă scurtă de timp într-un context epidemiologic, pentru a reduce presiunea din spitale. Perioada în care s-au impus restricțiile de circulație are în vedere mai ales interacțiunile dintre tineri care sunt mai intense seara.

“Discutam despre reducerea interacțiunilor dintre oameni. Când vorbim de programul de seară dacă e vorba de ora 8:00 sau ora 22:00 cum era înainte, se pleacă de la ideea că este vorba de un comportament cu risc mai mare de a se infecta.

Se știe că interacțiunile dintre tineri sunt în general seara. Se pleacă și de la niște statistici. În momentul în care vedeți că peste tot în Europa sunt aceleași discuţii se pleacă de la niște date care pleacă de la niște lucruri concrete.

Interacțiunile dintre tineri sunt mult mai intense în programul de seară și astfel se reduce riscul de infectare.

Nu înseamnă că aceste măsuri pot singure să rezolve cu o mare probabilitate. Aici discutăm de un set de măsuri care pot fi necesare pentru o perioadă scurtă de timp într-un context epidemiologic, pentru a reduce presiunea din spitale”, a spus dr. Marinescu la Antena 3.