Cătălin Drulă: Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce le creşte poliţa RCA cu aproape 40%

„Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia. Au privit impasibili la problemele de pe piaţa asigurărilor, au fost complici la prăbuşirea City Insurance, iar acum suferă toată piaţa şi românii. USR i-a cerut preşedintelui ASF, Nicu Marcu, să dea explicaţii în Parlament de mai bine de o lună, dar acesta se ascunde. La fel ca cei care l-au pus acolo, şeful ASF manifestă un dispreţ total faţă de români şi problemele lor reale”, a afirmat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Prin intermediul deputaţilor Pollyanna Hangan şi Mihai Botez, USR a solicitat, la începutul lunii februarie, chemarea la Comisia de Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Camera Deputaţilor a preşedintelui ASF. Autoritatea pe care acesta o conduce putea previziona, dacă nu preîntâmpina în totalitate, dezastrul produs în 2022 pe piaţa asigurărilor din România.

Totodată, prin intermediul senatoarei Silvia Dinică, USR a solicitat ASF răspunsuri la mai multe întrebări, printre care unele legate de controalele efectuate la companiile City Insurance şi Euroins, în condiţiile în care falimentul City Insurance a condus la creşterea preţului poliţelor RCA cu 71% în 2022, conchide sursa citată.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed