Câte milioane de lei fac anual hoții de lemne

Din 2004 și pănă în luna iunie 2019, s-au tăiat ilegal 1,13 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, conform unui document semnat de Constantin-Dan Deleanu, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii. Anul trecut, de exemplu, s-au tăiat ilegal 207.391 metri cubi de masă lemnoasă. Cantitatea recoltată a fost de 19,262 milioane metri cubi (volum brut), cu 1,146 milioane metri cubi mai mult față de 2017, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Județele unde s-a tăiat cele mai mari cantități ilegal sunt Maramureș, Sibiu, Bistrița Năsăud. Preţul mediu al masei lemnoase pe picior vândute a fost de 214,7 lei/mc, iar cel al masei lemnoase fasonate de 219,5 lei/mc. Asta înseamnă că hoții de lemne au câștigat în jur de 44,5 milioane de lei doar anul trecut, adică aproape 10 milioane de euro.

 

În urmă cu câteva zile, Greenpeace România arăta într-un raport că 32 de cazuri de defrişări ilegale sunt înregistate în medie, în România, în fiecare zi. În topul rușinii este județul Mureș, unde au loc 10% din totalul furturilor forestiere la nivel naţional.

 

Cei de la Greenpeace România atrag atenţia că, deşi cifrele de anul trecut indică o scădere cu cinci procente a cazurilor de defrişări ilegale faţă de 2017, situaţia este în continuare extrem de îngrijorătoare.

 

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed