CCR amână pentru 7 octombrie pronunţarea pe sesizările referitoare la modificarea Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive şi a Legii privind organizarea Curţii de Conturi

Pe 6 mai, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiect de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Astfel, conform iniţativei legislative adoptate, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. 

Articolul 5 la care face referire actul normativ prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

De asemenea, proiectul adoptat defineşte şi termenul de creditor financiar ca fiind „o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe”.

Totodată, o altă modificare a Legii, prin proiectul adoptat de către deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

„Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”, arată o altă modificare a legii.

Actul normativ a fost atacat de PNL la Curtea Constituţională pe 18 iulie. 

O altă sesizare care va fi discutată de CCR pe 7 octombrie este cea făcută de Klaus Iohannis cu privire la modificare   Legii Curţii de Conturi. 

Pe 10 iulie, şeful statului a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate la Curte în care a motivat că schimbările făcute de către Parlament încalcă o decizie mai veche a CCR, precum şi principiul bicameralismul prin modul în care a fost adoptat proiectul de act normativ.

Tot pe 7 octombrie, judecătorii Curţii Constituţionale „obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, obiecţie formulată de Guvernul României”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed