CCR va dezbate pe 6 aprilie sesizarea USR şi partidului Forţa Dreptei privind numirile făcute de Parlament la CNA şi Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi

USR şi Forţa Dreptei au sesizat joi la CCR hotărârile Parlamentului privind aceste numiri la CNA şi Curtea de Conturi.

„PSD şi PNL tratează Parlamentul ca pe propria moşie, aşa cum fac şi cu România. La votul de miercuri pentru şefia CNA şi conducerea Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi nu au avut suficienţi oameni în sală pentru vot, dar au mers mai departe, în ciuda solicitării USR de a fi verificat cvorumul. Am depus, în acest sens, sesizări la Curtea Constituţională, împreună cu Forţa Dreptei. PSD şi PNL calcă în picioare Constituţia pentru că se grăbesc să îşi împartă România ca pe o pradă, îşi împart instituţiile statului în spatele uşilor închise”, spune Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor şi purtătorul de cuvânt al USR, potrivit comunicatului de presă al partidului.

USR semnalează că numirile sunt făcute pentru politruci de partid.

„La Autoritatea de Audit i-a venit rândul să fie numită o doamnă fără nicio competenţă în domeniu, fostă chimistă la o unitate SRI. Cât despre CNA, ar trebui să fie o instituţie independentă, dar e total nefuncţională, iar la conducerea ei s-au grăbit să pună o persoană care a mai ocupat această funcţie şi a arătat deja că nu poate sau nu vrea să schimbe nimic în bine”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor şi purtătorul de cuvânt al USR.

Sesizările depuse la CCR vizează Hotărârile Parlamentului 3/2023 şi 4/2023 şi este invocată încălcarea cvorumului legal de şedinţă şi a mai multor decizii pronunţate deja de CCR.

Concret, în şedinţa plenului reunit din 7 martie, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor a solicitat verificarea cvorumului înainte de vot, dar preşedintele de şedinţă a refuzat. De fapt, preşedintele de şedinţă nu a verificat cvorumul întrucât ştia că această condiţie legală nu era îndeplinită pentru că erau mai puţin de 69 de senatori.

Potrivit art. 67 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor. Conform jurisprudenţei CCR, „neîndeplinirea obligaţiei preşedintelui de şedinţă de a verifica întrunirea cvorumului legal, la solicitarea unui lider de grup parlamentar, nu constituie numai un act de neaplicare a regulamentului, ci, întrucât se pune în discuţie însuşi cvorumul consacrat prin Constituţie, reprezintă o veritabilă problemă de neconstituţionalitate a actului adoptat de Parlament fără verificarea întrunirii cvorumului legal prevăzut de art. 67 din Constituţie”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed