Ce a pitit coaliția PSD-ALDE în spatele bombei cu ceas numite OUG pentru amnistie

0

„Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează ordonanţa privind amnistia. Vor să o dea la Guvern, să o dea, să o dea când vor. Unii colegi au ţinut presiune luni de zile, premierul Dăncilă a rezistat”, declara Liviu Dragnea în luna septembrie, când începeau în PSD discuțiile despre remaniere și despre „trădătorii” din partid.

 

Ulterior, au tot apărut informații, pe surse, că Liviu Dragnea negociază cu omologul de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, OUG pentru amnistie și grațiere, iar ministrul Tudorel Toader, întrebat dacă i s-a cerut să livreze ordonanța, a evitat să dea un răspuns.

 

Spre sfârșitul lunii trecute, s-au amplificat, iar, informațiile pe surse despre ultimatumul pe care Liviu Dragnea i l-a dat lui Tudorel Toader și s-au înmulțit ieșirile publice ale unor lideri social-democrați din eșalonul doi despre necesitatea unei OUG pentru amnistie și grațiere.

 

„Problema unei amnistii nu văd de ce chinuie atât de mult atâta lume. În orice stat, ca urmare a faptului că apare un curent că numiţi cetăţeni care au greşit şi care sunt conştienţi că au greşit, statul acordă clemenţa sa. Nu înţeleg această tendinţă sângeroasă că trebuie băgaţi unii la puşcărie fiind însuşită de o parte mare a opoziţiei care vede o metodă de a câştiga alegerile, altfel nu sunt în stare să propună nimic”, spunea președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

 

„Vom continua să modificăm legile, vom continua să trecem prin Parlament ce am spus, vom continua să cerem călăii ăștia să răspundă în fața legii și, la final, dăm și amnistia și grațierea, ca să ne lămurim (…) Nu e niciun fel de știre, pentru că noi ne-am asumat ca partid lucrul ăsta”, arăta și secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu. Și tot el avea grijă să relateze public cum le-a spus șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, procurorilor care l-au audiat în dosarul lui Liviu Dragnea să nu se mai chinuie, pentru că „oricum vom da legea amnistiei și grațierii”.

 

mai multe, pe digi24