Ce ascunde Guvernul legat de securitatea energetică la iarnă: Riscul de stare de alertă a crescut masiv

Dispecerul Energetic Național (DEN), din cadrul operatorului de transport și sistem Transelectrica, estimează că, iarna care vine, deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului României în orele de vârf de sarcină ale serii va crește masiv față de prognozele de dinaintea sezonului rece anterior, de la 180 MW la 1.260 MW, în scenariul moderat, și de la 1.830 la 3.490 MW, în scenariul pesimist.

Asta înseamnă că va crește semnificativ și riscul de intrare a sistemului energetic în stare de alertă, ca urmare a funcționării fără rezerve, explică Profit.ro.

DEN vine și cu o serie de recomandări pentru autorități în acest context.

DEN contrazice declarațiile liniștitoare ale politicienilor: Putem avea probleme cu energia la iarnă

Potrivit documentului elaborat de DEN, și citat de Profit.ro, la vârf de sarcină, producția de energie a României în iarna care vine va fi, în scenariul moderat, de numai 7.940 MW, cu rezervă de 550 MW, față de 9.320 MW (cu rezervă de 920 MW) în sezonul rece trecut.

În scenariul pesimist, producția în sezonul rece actual este estimată la 6.010 MW (rezervă de 550 MW), față de 8.170 MW (rezervă de 820 MW) în iarna trecută.

„În scenariul pesimist, la vârful de seară se înregistrează un deficit de producție de aproximatvi 3.490 MW, 550 MW putând fi acoperiți prin mobilizarea integrală a rezervelor din sistem, iar diferența neacoperită fiind de 2.940 MW″, se arată în document.
Înainte de iarna trecută, deficitul neacoperit era estimat la numai 1.010 MW.

Prin urmare, nu este exclus ca România să primească ajutor de la alte sisteme energetice naționale din Europa.

Există pericolul ca gazele naturale să nu fie suficiente

În scenariul pesimist nu vom avea nici suficiente gaze naturale, luându-se în calcul funcționarea centralei Brazi a OMV Petrom la numai jumătate din capacitate.

De altfel, DEN atrage atenția că se poate ajunge la indisponibilizarea mai multor producători majori care utilizează acest combustibil.

Recomandările DEN ca România să nu aibă probleme cu energia la iarnă

DEN cere creșterea volumului de energie contractată pe piețele la termen de la producători de către furnizori și reducerea cantităților cumpărate pe piața spot a zilei următoare (PZU), practic pentru diminuarea exporturilor de energie.

Altă recomandare e instituirea unui mecanism temporar de limitare a prețurilor de dezechilibru, a căror creștere duce la scumpirea energiei și pentru consumatorii finali.

De asemenea, DEN mai propune reducerea consumului de energie și gaze la consumatorii industriali și „pregătirea consumatorilor de energie electrică pentru aplicarea limitărilor de consum, în situația apariției unor situații previzibile de criză energetică”.
DEN mai recomandă „utilizarea lemnului în gospodării pentru încălzire, pentru reducerea consumului de energie electrică și gaze naturale, prin relaxarea temporară a restricțiilor actuale privind combustibilul lemnos″.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed