Ce înseamnă forţa majoră la Hidroelectrica – părerea experţilor

Nivelurile râurilor sunt în scădere, la fel şi Dunărea, situaţie care forţează Hidroelectrica să reducă sau să oprească livrările către clienţi, a arătat Ionuţ Purica. De asemenea, marii consumatori vor avea la dispoziţie energie mai scumpă, din cărbune, gaze sau energie nucleară, ceea ce se va reflecta în întreaga economie.

 

„Asta înseamnă că livrările de energie către clienţi, toţi clienţii vor fi reduse faţă de prevederile contractuale sau potenţial întrerupte pe anumite perioade. Să sperăm că nu va fi aşa, să nu mai avem apă pe Dunăre la care Porţile de Fier să nu mai poată să funcţioneze. […] Chestiunea asta înseamnă că va fi mai multă energie care provine din alte surse de energie decât din hidro. Asta înseamnă energie chiar mai scumpă decât cea din hidro, cum ar fi din cărbune sau din gaz. Nuclearul e şi el un pic mai scump decât hidro. E posibil ca pe această perioadă, furnizorii de energie care trebuie să-şi construiască un portofoliu de surse de energie să nu aibă posibilitate să ia energie mai ieftină din hidro şi să se ducă pe surse mai scumpe de energie, ceea ce va creşte preţul energiei către întreaga economie.” IONUŢ PURICA, expert în energie

 

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la jumătatea lunii iunie, iar seceta severă nu-i uşurează deloc situaţia financiară. „Perla coroanei” din portofoliul statului român este nevoită să-şi reconfigureze acum măsurile de redresare a activităţii. Ionuţ Purica este de părere că activarea clauzei de forţă majoră ar putea înseamna o prelungire a stării de insolvenţă.

 

„Diminuând cantităţile de energie pe care Hidroelectrica le poate livra, aceasta va conduce la o diminuare a veniturilor companiei. […] Aşadar o prelungire a stării de insolvenţă la Hiudroelectrica? E posibil, pentru că depinde de cum a evolutat venitul companiei în perioada dinainte de această declarare sau de această intrare în vigoare a forţei majore datorată hidraulicităţii.” IONUŢ PURICA, expert în energie

 

Jean Constantinescu, fost preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, a spus, tot la The Money Channel, că managerii Hidroelectrica n-au ştiut să se protejeze de riscuri, iar ultimele evoluţii din viaţa companiei înseamnă pierdere de credibilitate.

 

„Aşa cum insolvenţa a fost o măsură la limită şi aceste clauze sunt măsuri mai puţin ortodoxe şi oarecum nepotrivte cu o companie comercială. Ar trebui ca Hidroelectrica să fi învăţat ceva din toată această istorie, să încerce să-şi facă un management al riscului serios, să-şi diversifice portofoliul de contracte. […] Aplicând clauzele acestea, soluţiile acestea extreme, este clar că nu va fi o companie credibilă, va avea un rating coborât, şi nu aceasta este soluţia. Trebuie să înveţe conducerea, managementul Hidro ce este acela un managemet al riscului şi să se protejeze cu soluţii adecvate.” JEAN CONSTANTINESCU, fost preşedinte al ANRE

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed