Ce pensii primesc foștii președinți ai României

Ce pensii primesc foștii președinți ai României. În ultima vreme s-a tot discutat despre pensii speciale, dar și despre veniturile politicienilor, deci hadeți să aflăm și ce pensii au ajuns să încaseze foștii președinți ai României

Ion Iliescu spre exemplu, în vârstă de 90 de ani a avut la un moment dat o pensie de 3.916 lei lunar, dar aceasta a crescut, cu 5,3% în 1 aprilie 2018, apoi odată cu majorarea, de la 1.000 de lei, la 1.100 de lei din 1 iulie 2018. Aceasta este pensia primită petru anii munciți înainte de Revoluție.

Ce pensii primesc foștii președinți ai României

Totodată, fostul președinte mai primește și o pensie specială pentru un mandat de deputat și trei mandate de senator, de cel puțin 4.600 de lei. Pe de altă parte.  contribuția cea mai mare la venitul lunar o are indemnizația de fost președinte care este 75 % din salariul preşedintelui în funcţie, adică 8.367 de lei. În total, acesta încasează lunar circa 18.000 de lei.

Emil Constantinescu în schimb, are o pensie mai mică, de 13.000 de lei pe lună. Fostul președinte are o pensie lunară de circa 5.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector în cadrul Universităţii Bucureşti, la care se mai adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, de 8.367 de lei lunar.

Traian Băsescu în schimb, încasează aproape o pensie dublă.

Ce pensii primesc foștii președinți ai României

”Un fost preşedinte are o pensie mai mică decât un torţionar. Eu am ieşit cu 2.980 de lei pensie, torționarul Ion Ficior avea 5.500 de lei”, declara fostul președinte în octombrie 2018.

El preciza atunci că a fost zece ani președinte, vreo 10 ani ministru și 12 ani comandant de navă, cu o vechime în muncă de 44 de ani și șase luni, la stat.

Ce pensii primesc foștii președinți ai României

Pe de altă parte, fostul președinte nu a mai spus și că mai beneficiază şi de o indemnizaţie pe care o primeşte fiecare fost preşedinte al României, care reprezintă 75 % din salariul preşedintelui în funcţie, adică 8.367 de lei.

De asemenea, fostul ministru al muncii, Olguța Vasilescu, a spus că pensia lunară a lui Traian Băsescu este acum de 4.800 de lei, iar din declarația de avere vedem că salariul de senator este de 10.840 de lei. În total, Traian Băsescu primește lunar nu mai puțin de 24.000 de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed