Ce poţi face în timpul liber din săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie?

Luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, cinefilii vor putea (re)vedea, la Sala Eforie a Cinematecii, pelicula „Raging Bull” (foto) (1980), regizată de Martin Scorsese, cu Robert De Niro, Joe Pesci, Cathy Moriarity, Frank Vincent şi tatăl regizorului, Charles Scorsese, în distribuţie. Filmul, inspirat de gloria şi decăderea unui boxer al anilor ’50, Jack La Motta, a câştigat două premii ale Academiei Americane de Film, în 1981. Biletele costă între 3 şi 6 lei.

Pe 1 decembrie, trupa Phoenix va susţine, la Sala Palatului, concertul „Cei ce ne-au dat nume”, începând cu ora 19.30. Nicu Covaci (chitară, voce), Ovidiu Lipan Ţăndărică (baterie), Bogdan Bradu (voce), Dzidek Marcinkiewicz (clape, voce), Volker Vaessen (bas), Ionuţ Contras (percuţie) şi Cristi Gram (chitară) vor prezenta publicului o sinteză între muzica de pe primul album al trupei, lansat în 1972, şi Rapsodia I în La Major de George Enescu. Biletele au preţuri cuprinse între 80 şi 190 de lei, spectatorii urmând să primească la intrare câte un DVD cu muzica Phoenix.

Miercuri, Teatrul Nottara prezintă, la sala „George Constantin”, începând cu ora 19.30, premiera spectacolului cu piesa „Aniversarea” de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci. Piesa prezintă povestea unei familii care se reuneşte pentru a celebra cea de-a 60-a aniversare a tatălui la o cină de neuitat, prilej şi pentru dezvăluirea unor secrete. Din distribuţie fac parte Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Ion Grosu, Ana Navrot, Dan Bordeianu, Gabriel Răuţă şi Emil Hossu, iar biletele costă între 9,5 şi 26 de lei.

Pe 3 decembrie, Teatrul Naţional Bucureşti are în program, la Sala Amfiteatru, spectacolul cu piesa „Egoistul”, de Jean Anouilh. Pe scenă vor urca Radu Beligan, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru, Sanda Toma, Mihai Fotino/Marin Moraru, Lamia Beligan şi Silviu Biriş, într-o poveste cu caracter autobiografic despre viaţă şi moarte, iubire şi căsnicie, părinţi şi copii. Spectacolul va începe la ora 19.00, iar biletele au preţuri cuprinse între 16 şi 40 de lei.

Vineri, cântăreţul de origine greacă Demis Roussos va concerta pentru a treia oară în România, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului. Publicul va putea asculta atât piese de pe ultimul său material discografic, „Demis”, dar şi melodii binecunoscute precum “My Friend the Wind”, ”Goodbye, My Love, Goodbye”, “Lovely Lady of Arcadia”, “Silent Night” şi “Amazing Grace”. Biletele la concert costă între 80 şi 250 de lei.

Sâmbătă, Teatrul Metropolis invită spectatorii la piesa „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, care va începe la ora 19.00. Regizată de Mircea Marin, cu Ştefan Radof, Mircea Rusu, Alexandru Bindea, Tudorel Filimon şi Nicolae Urs în distribuţie, piesa este o reflecţie asupra condiţiei umane, transpusă cu umor şi luciditate prin intermediul unor destine individuale, subliniate într-un destin colectiv. Biletele au preţul de 21,2 lei.

O altă invitaţie la teatru este lansată pentru ziua de duminică, 6 decembrie, când, de la ora 19.00, la Odeon se va juca „Marchizul de Sade”, de Doug Wright, un spectacol nerecomandat publicului sub 15 ani. Regia, mişcarea scenică şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Beatrice Rancea, de Beatrice Rancea, iar din distribuţie fac parte Florin Zamfirescu, Dan Bădărău, Gelu Niţu, Ionuţ Kivu, Geo Constantiniu şi Marius Damian. „<Marchizul de Sade> se adresează mai mult celor pasionaţi de creaţie şi de chinurile ei, decât celor care vor să ştie mai mult despre viciu”, spunea despre aces

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed