Ce să nu îi spui niciodată copilului tău. Psihologii atrag atenția cu privire la cele mai nocive replici

Relația părinte-copil este afectată adesea de niște bariere mentale, transmise din generație în generație.

Potrivit psihologilor așa se instaurează autoritatea părintelui în fața copilului: părintele crede că are drept de viață și de moarte asupra copilului său, îl tratează ca pe un subordonat, care trebuie să primească comenzi și să le execute

În caz contrar, va suporta pedepsele. În plus, copilul devine vinovat pentru suferința părintelui, cauzată de tot ce simte, vrea și face copilul diferit de ce i se impune.

Cele mai des întâlnite 20 de replici care îl afectează pe cel mic

1. Eu te-am făcut, eu te omor

2. Eu sunt adultul, tu să mă asculți pe mine

3. Unde dau eu, crește

4. Nu știu ce-o să fie de capul tău

5. Nu ești în stare de nimic bun

6. Lasă plânsul sau îți dau eu motiv de plâns

7. Dispari din fața mea/ Dispari să nu te văd în ochi

8. Tu n-ai habar câte sacrificii am făcut eu pentru tine

9. Taci, că râde lumea/ Taci, că mă faci de râs

10. Dacă nu te miști mai repede, te las aici și plec

11. Dacă nu încetezi acum, te dau la țigani

12. Îmi fac numai nervi cu tine

13. Din cauza ta am să mă îmbolnăvesc

14. O să mă ai pe conștiință

15. Îți dau una de o să mă ții minte

16. Îți rup urechile

17. Să-ți fie rușine pentru tot ce ai făcut

18. Lasă că nu mai vezi tu…

19. Moș Crăciun nu vine la copiii obraznici

20. L-ai văzut pe X? De ce nu poți fi și tu ca el?

Ce urmări au aceste cuvinte

Aceste atitudini ale părinților blochează viitorul adult, îl determină să se autocenzureze, pentru că altfel ar face numai prostii care deranjează. Acest lucru îl determină să nu aibă încredere în sine însuși. Copilul ajunge la concluzia că e o sursă nesecată de probleme, că influențează în mod negativ viața părinților și pentru asta merită ce e mai rău.

În cazul în care copilul este speriat, amenințat, lovit, învinuit, ținut sub tensiune, devalorizat, chiar ridiculizat, etichetat, comparat cu alții sau se țipă la el, își va construi un comportament bazat pe frică și stimă de sine scăzută.

Copilul se va chinui mereu să-și mulțumească părintele și va ajunge să stea drept, tăcut, ca să nu fie certat și să se facă de râs. Nu se va exprima și manifesta liber.

Pentru că nu va vrea să mai scoată la suprafață aceleași reacții din partea părintelui, va minți, îi va ascunde lucruri sau va fi inhibat să se exprime.

Dacă se teme de părinți, care ar trebui să îi inducă cel mai mare sentiment de protecție, copilului îi va fi frică și de restul lumii și va acționa reținut, fără îndrăzneala de a se afirma.       

Prin educare, viața copilului este opera părinților. El face ce vede la părintele său, cunoaște ce parte a lumii vrea părintele să îi arate. Părerea părintelui e cea mai importantă pentru copil.

De ce atitudine are nevoie copilul din partea ta

În schimb, în situația în care există conexiune sufletească între părinte și copil, iar părinții își respectă și ajută copilul să se împlinească, lucrurile stau complet diferit.

Spre deosebire de ceea ce exprimă cele 20 de fraze de mai sus, adresate în unele cazuri prea des copilului, acesta are nevoie:

  • Să capete sentimentul că este în siguranță, protejat și că nu va fi abandonat de părinții săi.
  • Să știe că nu e responsabil pentru suferințe și nenorociri aduse părinților, el aduce numai bucurie.
  • Să primească dragoste necondiționată din partea părinților.
  • Să conteze ce vrea, ce spune și ce îi place. Să fie ascultat, încurajat, iar părerea lui să fie luată în considerare. El trebuie ajutat să descopere, să se autodescopere și să se împlinească.
  • Să fie încurajat să vorbească degajat și să explice cât mai bine ce simte, cum vede anumite situații, ce îi place, problemele pe care le întâmpină.
  • Să fie curios și să fie lăsat să exploreze, în condiții sigure. Are nevoie și de propriile greșeli, pentru că trebuie să simtă anumite lucruri pe pielea lui ca să le înțeleagă. Chiar și atunci, are nevoie să fie înțeles și susținut de către părinți.
  • Părintele să scoată în evidență lucrurile bune și să promoveze o gândire pozitivă care duce spre găsirea soluțiilor, în loc să insiste pe reproșarea problemelor.
  • Emoțiile sale să fie și ale părinților (să existe empatie din partea părinților).
  • Să lucreze împreună cu părinții la punctele sale slabe și să pună în valoare atuurile.
  • Să discute cu părinții lui ca buni prieteni, de la egal la egal.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed