Ce studii are Ștefania, iubita lui Speak. Câte clase a terminat bruneta

Ce studii are Ștefania, iubita lui Speak. Câte clase a terminat bruneta. Ștefania a devenit mai cunoscută publicului larg după ce a ajuns să formeze un cuplu cu Speak.

Încă de dinainte de întâlnirea celor doi, Ștefania a dansat alături de artiști cunoscuți din România, iar pe listă se numără INNA, Elena Gheorghe sau Randi.

Pasiunea sa pentru artă a venit încă din copilărie, iar de aceea ea a fost la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați. Despre facultate însă, nu s-a scris nimic până acum.

Pe plan personal, la un moment dat, ea spunea că a este singură la părinți deoarece era foarte posesivă cu ei. Așadar, dorința de a fi singurul copil a fost a ei, iar părinții i-au respectat-o.

Ce studii are Ștefania, iubita lui Speak. Câte clase a terminat bruneta

Puțini știu, dar între Speak și Ștefania este o diferență de vârstă foarte mare. El are 35 de ani, în timp ce era doar 25. Cu toate acestea, cei doi se înțeleg foarte bine, chiar dacă pe alocuri mai apar conflicte.

”Eu am luat foarte multe lucruri bune din vârsta ei și în special asta, cu trăitul clipei. Este fascinant să te uiți la o persoană cum se poate bucura de cele mai mici lucruri pe care viața ți le oferă. Recunosc că eu îmi pierdusem această abilitate, iar faptul că Ștefania este mai mică decât mine cu 10 ani, mi-a renăscut acest sentiment.

Cât despre faptul dacă resimțim diferența de vârstă… da, uneori o resimțim, pentru că ea are foarte multă energie și vrea să facă lucruri de care eu sunt foarte sătul, pentru că le-am făcut când aveam vârsta ei. Niciodată nu ne certăm pe tema asta și ne înțelegem momentele fiecăruia din viață. Ea este într-un moment al vieții, eu în altul și ne respectăm. Niciodată nu mă voi aștepta ca ea să facă lucruri pe care le fac oamenii la 30 de ani sau invers. Nu îi interzic nimic, și nici ea mie. Suntem prieteni!”, a recunoscut Speak, într-un interviu pentru Revista VIVA.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed