CE susţine majorarea plafonului de garantare a depozitelor la 100.000 de euro

Noile reglementări propuse de Comisia Europeană garantează deponenţilor bancari recuperarea banilor depuşi la bancă în limita unui plafon de 100.000 de euro, dublu faţă de prezent, în cazul în care banca intră în faliment. În România, nivelul actual de garantare a depozitelor este de 50.000 de euro, ţara asumându-şi deja obligaţia de a mări acest nivel până la 100.000 de euro, până la finalul lui 2010.

Totodată, pentru investitorii care folosesc servicii şi fonduri specializate, Comisia propune acordarea mai rapidă a despăgubirilor în cazul în care o firmă de investiţii nu restituie activele investitorului din cauza unei fraude, a unei greşeli în administrare sau erori operaţionale. În plus, nivelul despăgubirii urmează să crească de la 20.000 euro la 50.000 euro. Comisia are în vedere şi schimbarea modului de calcul al contribuţiilor la Fondul de Garantare, vor fi ajustate în funcţie de riscurile prezentate de fiecare bancă în parte.

De asemenea, investitorii vor primi informaţii mai bune cu privire la situaţiile când se aplică sistemul de despăgubire şi vor beneficia de o mai bună protecţie împotriva deturnărilor frauduloase. Comisia a lansat totodată o consultare publică cu privire la opţiunile posibile pentru ameliorarea protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare, inclusiv posibilitatea de instituire a unor scheme de garantare a asigurărilor. Pachetul de măsuri face parte din angajamentul CE de a reforma pieţele financiare în cadrul programului privind „Reglementarea pieţelor financiare pentru o creştere durabilă”, publicat pe 2 iunie 2010.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed