Cea mai ieftină benzină din România. Azerii au deschis primele benzinării SOCAR

Compania de stat azeră SOCAR a inaugurat, azi, prima benzinărie azeră din România, în Botoşani.  Preţurile afişate în benzinăriile SOCAR din Botoşani sunt cele mai mici practicate de un lanţ de benzinării din ţară. Astfel, benzina 95 fără plumb se vinde cu 5,25 de lei litrul, motorina Euro 5 costă 5,35 lei litrul iar benzina fără plumb + 98 costă 5,7 lei litrul.

Petrom, cel mai mare actor de pe piaţă, are o singură benzinărie în Botoşani care vinde sortimentul benzină 95 cu 5,29 de lei litrul în timp ce motorina Euro 5 este comercializată la 5, 4 lei litrul. Până acum, Petrom vindea cei mai ieftini carburanţi din România, în medie.

„Mulţumim atât dumneavoastră, cât şi statului român, care ne-aţi dat posibilitatea să investim. Dacă vom vedea că există interes, vom investi mai mult. Există o relaţie foarte bună între România şi Azerbaidjan, iar noi vom ajuta să se dezvolte şi relaţiile comerciale”, a declarat Rovnag Abdullayev, preşedintele SOCAR într-o discuţie cu primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur.

Staţia inaugurată azi face parte dintr-un prim pachet de 11 staţii deschise de SOCAR în România. Până la sfârşitul anului vor mai fi deschise încă patru iar azerii au în plan un număr total de 300 de staţii în următorii trei ani. Azerii au anunţat că aduc bernzina de la rafinăria pe care grupul o are în Turcia.

Cele 15 benzinării au fost cumpărate, la începutul acestui an, de SOCAR de la un retailer de carburanţi din nordul Moldovei, Romtranspetrol Botoșani fiind, ulterior, modernizate. Compania Romtranspetrol a fost înființată în 1999 de omul de afaceri botoșănean Iulian Berescu.

Pe lângă România, SOCAR are reţele de distribuţie a carburanţilor în Azerbaidjan, Georgia şi Ucraina.
Cei mai mari actori de pe piaţa carburanţilor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol, LukOil, MOL şi Agip.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed