Cea mai RECE noapte din România. Locul unde temperaturile vor depăși -23 de grade

Frig de crapă pietrele, luni dimineața, în mai multe zone din țară. Temperaturile au scăzut până la minus 23 grade Celsius, iar veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune pentru zilele ce vin. Noaptea care urmează este posibil să fie cea mai friguroasă din acest an, scrie Antena 3.

”Am avut parte de noți geroase în cea mai mare parte din țară, dar cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat noaptea trecută, respectiv -23 de grade, la Miercurea Ciuc.

În această dimineață, -18 grade tot în zonele depresionare, la Câmpeni, iar în zona Capitalei temperatura este comparabilă cu cea de ieri dimineață. În începutul nopții au fost în zona preorășenească -9 grade, dar acum se înregistează în Capitală -8 grade.

Din punct de vedere termic va interveni o schimbare din cursul zilei de miercuri. Informarea meteorologică exipiră miercuri dimineața la ora 10.00. Așteptăm totuși ca noaptea ce vine să fie cea mai rece noapte și în depresiuni să se înregistreze temperaturi de -20 de grade.

De miercuri, vremea se va încălzi, la început în zonele vestice, apoi și în restul zonelor, o încălzire destul de rapidă astfel încât, la sfârșitul acestei săptămâni, ne așteptăm la temperaturi pozitive în mare parte din țară, chiar și la valori de 11…12 grade în partea de sud și sud-est a țării pe timpul zilei, dar și minime destul de ridicate.

De acum în colo își fac apariția și precipitațiile, de această dată nu vor fi doar sub formă de ninsoare, vom avea și precipitații mixte. În zonele mai joase ne așteptăm la condiții de formare a poleiului, mai ales în partea de vest și de nord-vest a teritoriului. În zonele montane, din cauza temperaturilor ridicate, stratul de zăpadă se topește și se va forma, în funcție de condițiile locale, ghețus”, a declarat Oana Păduraru, meteorolog de serviciu, pentru Antena 3.

Prognoza METEO 18 ianuarie 2021

Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasã dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 şi 0 grade. Cerul va fi variabil în Oltenia şi Muntenia, unde numai cu totul izolat vor fi posibile fulguieli trecãtoare, dar va avea înnorãri persistente în celelalte regiuni, mai ales în jumãtatea nordicã a ţãrii, iar local şi temporar va ninge slab.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, îndeosebi în zona înaltã a Carpaţilor de Curburã şi Meridionali, precum şi, trecãtor, în sud-vestul şi nord-estul teritoriului. Dimineaţa, izolat, va fi ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.

În Capitală, vremea va fi deosebit de rece, mai ales dimimineaţã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -1 grad.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed