CEC Bank a raportat un profit net de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 34% faţă de trimestrul I 2021

0
CEC Bank a raportat un profit net de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 34% faţă de trimestrul I 2021

”CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022. Banca a continuat să-şi consolideze poziţia pe piaţă şi a înregistrat o creştere a activelor până la 50,4 miliarde de lei – plus 19% faţă de primul trimestru de anul trecut, peste creşterea medie a activelor din sistemul bancar (11,9%)”, anunţă banca.

Rezultatele băncii în primul trimestru au fost susţinute de creşterea veniturilor nete din dobânzi cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 319,1 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane au crescut cu 11%, însumând 77,8 milioane de lei. În perioada menţionată, banca a înregistrat cheltuieli cu contribuţia la fondurile de garantare şi rezoluţie în valoare de 51,9 milioane de lei, de 2 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

”În ciuda provocărilor apărute în contextul pandemiei şi al conflictului din Ucraina, CEC Bank a continuat să susţină economia şi planurile clienţilor, dovadă fiind finanţările în creştere. Am acordat 8.400 de credite în primele 3 luni ale anului, în valoare de aproape 2,4 miliarde lei şi am continuat să ne extindem baza de clienţi. În acelaşi timp, rămânem o bancă solidă şi profitabilă, în care românii pot avea încredere”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank.

CEC Bank a acordat 8.400 de credite noi în primul trimestru din 2022, cu o valoare cumulată de  2,4 miliarde de lei, iar 0,9 miliarde de lei au fost creditele de investiţii pentru companii. Peste 7.600 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanţări pentru a-şi transforma proiectele şi dorinţele în realitate.

Valoarea creditelor noi pentru persoane fizice acordate în trimestrul I depăşeşte 625 milioane de lei, creditele pentru locuinţe având o pondere de circa 67%. Numărul de utilizatori de internet şi mobile banking a crescut cu 61% faţă de primul trimestru din 2021, iar valoarea tranzacţiilor cu 178%.

Creditele în sold, la valoare brută acordate clienţilor se ridică la 27,8 miliarde de lei, în creştere cu 17,9% faţă de primul trimestru din 2021.

Depozitele atrase de la clienţi au crescut cu 15,8% faţă de perioada similară a anului trecut, în contextul în care la sfârşitul lunii februarie 2022, odată cu debutul crizei din Ucraina, a crescut preferinţa publicului pentru numerar, în special în valută.

În primul trimestru din 2022, CEC Bank a plătit dividende statului român în valoare de 634,3 milioane de lei aferente profitului din 2019 şi 2020, reprezentând circa 85% din profitul net atribuibil acţionarilor.

 CEC Bank a lansat în primul trimestru al lui 2022 creditele ipotecare verzi, cu costuri mai mici decât cele standard şi finanţări BEI pentru IMM-uri, pentru investiţii în panouri fotovoltaice şi alte proiecte verzi.

Rata creditelor neperformante a înregistrat un nivel de 5,59%, în uşoară creştere faţă de nivelul de 5,29% înregistrat la sfârşitul anului 2021.

”Banca a menţinut o abordare prudentă şi a înregistrat cheltuieli nete cu provizioane/ajustări aferente creditelor acordate clientelei nebancare (inclusiv cheltuiala cu ajustările pentru creanţe depreciate) în cursul primului trimestru din anul 2022 în valoare de 106 milioane de lei, în trend cu evoluţia înregistrată în 2021. Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 22,60%, la sfârşitul primului trimestru din 2022, peste nivelul cerinţei globale de capital (OCR) aplicabilă băncii. Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 5,97%, în condiţiile majorării fondurilor proprii la sfârşitul anului”, anunţă banca.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârşitul primului trimestru din 2022.