Cel mai bine plătite meserii în SUA. Cine ajunge din urmă IT-iștii

Americanii care încă sunt pe băncile şcolilor şi care nu s-au hotărât pe ce drum o vor apuca în viaţă şi-ar putea dori să se concentreze asupra a două mari industrii: tehnologie şi sănătate. Asta pentru că 18 din cele 25 de locuri de muncă din Statele Unite care oferă cele mai mari salarii sunt concentrate în aceste două sectoare, arată cel mai recent studiu al companiei de consultanţă Glassdoor.

 

Mai mult de jumătate dintre cel mai bine plătite joburi din acest an au fost înregistrate însă în sectorul tehnologic. Este pentru al patrulea an consecutiv când angajaţii din industria IT s-au bucurat ca pondere de cele mai mari salarii din Statele Unite, cel mai mic salariu mediu brut fiind de peste 100 de mii de dolari pe an.

 

În timp ce locurile de muncă în domeniul tehnologiei se plătesc bine peste tot, în Statele Unite, industria sănătăţii a oferit anul acesta de departe cele mai mari salarii.  Medicii şi farmaciştii s-au clasat în fruntea listei celor mai bine plătiţi angajaţi din America, cu un salariu mediu brut care nu este departe de 200 de mii de dolari pe an.

 

Locurile de muncă din lista Glassdoor vor continua să ofere salarii mari şi în anii următori, ca urmare a schimbărilor demografice. De exemplu, îmbătrânirea populației americane creează o cerere mai mare pentru lucrătorii din domeniul sănătății, iar în ceea ce priveşte tehnologia observăm cu toţii ca este prezentă în majoritatea activităţilor cotidiene.

 

Deşi ne-am aştepta ca în curând să vedem automatizare şi în serviciile de îngrijire a sănătăţii, specialiştii atrag atenţia că aceştia ar putea rezista, având în vedere că sunt activităţi care necesită abilități precum judecata și empatia, pe lângă expertiza tehnică.

 

Medicii și inginerii din IT au o pregătire care vine cu un preț mare pentru angajatori. Însă studiul demonstrează că expertiza în afaceri şi consultanţă, precum şi abilităţile de comunicare, sunt încă evaluate destul de puternic pe piaţa muncii. Este şi motivul pentru care funcţii precum director de strategie şi manager de consultanţă au intrat pentru prima data în lista locurilor de muncă de top din Statele Unite.

 

Cu toate acestea, aproape 7 din 10 angajaţii americani sunt de părere că nu salariul este factorul-cheie în determinarea unei cariere şi motivul pentru care sunt fericiţi la locul de muncă, dar în acelaşi timp mai mult de jumătate dintre americani caută să-și părăsească locurile de muncă din prezent. Totuşi, multe dintre cel mai bine plătite occupații evidențiate de studiul Glassdoor necesită ani de pregătire și studiu, ceea ce se poate dovedi impracticabil pentru cei care au în vedere o schimbare de carieră la mijlocul drumului.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed