Cel mai nou ”pământ românesc” a fost recunoscut!

Insula care se naşte, de câţiva ani, în mijlocul Dunării, chiar în dreptul oraşului Galaţi, are, de câteva zile, statut oficial. Reprezentanţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi au anunţat că au făcut măsurătorile necesare şi că au introdus noua formă de relief în hărţile de navigaţie. De altfel, deşi fenomenul formării insulei a produs destul de multe „valuri” în presă, trebuie spus că nu avem de-a face cu un lucru tocmai ieşit din comun pe cursul Dunării. La şase kilometri în amonte (spre Brăila) există insula cu numele Veriga, lungă de 1,5 km şi lată de 80-200 de metri, care s-a format în urmă cu circa 50-60 de ani, ca în acelaşi mod. Acum este acoperită de copaci şi pare veche de când lumea.

 

De asemenea, 15 kilometri în aval (aproape de confluenţa Prutului cu Dunărea) se află Insula Cailor, o formaţiune sedimentară mult mai veche, care apare şi în relatări vechi de peste un secol. Insula are aproape doi kilometri lungime şi circa 500 de metri lăţime şi este denumită aşa deoarece pe ea trăieşte o herghelie de cai sălbatici. Revenind la cea mai recentă insulă de pe Dunăre, acesta a devenit vizibilă din anul 2014 (când avea la suprafaţă doar câşiva metri pătraţi), iar cu timpul s-a tot extins şi s-a înălţat. Potrivit cartografierii făcute de AFDJ, are 800-900 de metri lungime şi 80-100 de metri lăţime atunci când cota fluviului se înscrie în nivelul mediu (200-400 cm), însă poate ajunge la peste 2,5 km lungime şi peste 200 m lăţime dacă nivelul fluviului scade sub 100 cm.

 

Articolul integral pe ADEVĂRUL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed