Localnic: Care a putut, și-a știut, și-a avut carte, și-a avut așa… a luat tot! Și nu s-a mai uitat, că cel din urmă nu mai are ce mânca sau cu ce se îmbrăca sau să-i mai facă și lui un drept.
Reporter: Și d-asta s-a ales praful?
Localnic: Ooo… de asta! Ei au știut, au avut și au știut unde să manevreze, și-au distrus tot! Tot, tot, tot au distrus.
La 80 de ani, așa crede Haralambie că a decăzut Negreștiul. Dincolo de el sunt cifre care definesc matematic declinul orașului. Sunt 9.800 de locuitori în acte, dar cam un sfert au plecat.
Conform primăriei, două mii de tineri au ales pribegia, criza locurilor de muncă e acută, industria, aproape zero. Fabrica de pâine e ruină. Filatura, ruină. Fabrica de mobilă la fel, fabrica de de utilaje pentru construcții, așijderea. Capitalismul moldav a înghițit și șantierul, și SMA-ul.
Cu 30 de ani în urmă, industria și administrația locală dădeau de lucru la peste 2.500 de oameni. Astăzi, în Negreștii Vasluiului mai muncesc 900. Restul sunt pensionari, asistați sociali trecuți de 40 de ani, copii.
Tinerii din Negrești vor să plece din țară
Negreștiul lui 2019 e amorțit. Pentru mulți, țelul e ziua de mâine. Florin a fost constructor. De muncă n-a mai găsit de mult. Nici drept de șomaj nu are. La 51 de ani, e asistat social. Primește 140 de lei, lună de lună, și își duce viața cu ce-i trimite soția plecată de 16 ani în Italia, unde lucrează ca badantă.
Florin: „E internă la o bătrână. Ținem legătura prin telefon. Nu m-am mai văzut cu ea de anul trecut, din mai. Câteodată ne vedem și la doi ani. În privința alimentației, mă descurc. Ba pe la socri, ba pe la mama, la țară. Dar facturile astea mă nenorocesc.”
Aceasta este povestea lui Florin, pe care sărăcia orașului l-a lăsat singur. Cu gânduri, cu durere și dor pentru femeia lui.
Florin: „Suntem de-o seamă, am fost colegi la liceu și pe urmă, în ’90, ne-am căsătorit. Are și ea o vârstă. Se simte cam rău. S-o săturat de străinătate și ea. A spus că n-are încontro. La ce să vină? Să steie în casă cu mine, iarna?”
Sistem public de termoficare nu este în Negrești. La bloc sau la casă, lemnul și butelia aduc căldura. Cine are rude plecate prin țări străine și-a izolat zidurile locuințelor. Cine n-are, le-a lăsat la cheremul sorții. Zâmbetul e puțin, tinerii, rari. Petru e unul. Are 18 ani, încă un semestru de școală și gând serios de ducă.
Petru: „Aici trăiești de pe o zi pe alta. Ce să vă zic? N-ai loc de muncă stabil, salarii proaste. Ce să zic? Asta este! Nu cred că o să am un viitor aici, în Negrești. Fiindcă mai am patru luni de școală și după asta trebuie să îmi caut un loc de muncă stabil. În altă parte. Eventual, o să plec tot în străinătate. Că aici, în România, nu cred că găsești un loc de muncă acceptabil să trăiești, să-ți plătești chiria și utilitățile și tot. Vreau în Anglia. O să îmi caut un loc de muncă acolo. Măcar acolo știu că munca-i grea, dar salariile mai mari.”