Cele două Românii. Ruptura este tot mai mare

0

În acest an, salariatul bucureştean mediu va câştiga peste 3.650 de lei pe lună, iar angajaţii firmelor şi instituţiilor din Cluj peste 3.100 de lei lunar.

 

Aproape 3.000 de lei vor încasa cei din Timiş, în timp ce în Ilfov leafa medie netă se va situa la circa 2.850 de lei. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, la capătul celălalt al clasamentului, cu lefuri între 2.000 şi 2.100 de lei, se vor afla cei din Harghita, Brăila, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Vrancea, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Buzău şi Călăraşi.

 

De altfel, cu foarte mici excepţii, toate judeţele din sudul şi estul ţării vor rămâne cu salarii medii sub 2.300 de lei anul acesta.

 

„Media e trasă în sus de numeroşii angajaţi din IT, de manageri şi de bugetarii care au ajuns să ia, în multe cazuri, mai mulţi bani decât se câştigă la privat. Mai ales în sănătate şi în administraţie s-a ajuns la salarii de mii de euro. Însă am auzit şi de cazuri în care, pentru că nu mai găsesc oameni, firmele plătesc 3.000 de lei net pentru o casieră la supermarket“, spune Dragoş, manager de dezvoltare al unei companii IT cu peste 100 de salariaţi.

 

mai multe, pe capital.ro