Cele mai ciudate lucruri pe care au ajuns sa le faca de frica DNA

Cel mai recent caz devenit public este cel al fostului ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, care, conform referatului întocmit de Direcția Națională Anticorupție (DNA), se întâlnea cu unii suspecți în cimitir, pentru a discuta despre eventualele verificări legale. În plus, Vâlcov își primea „comisionul” în pungi de plastic ce conțineau între 400.000 și și un milion de lei.

 

Un alt caz care a ieșit la iveală săptămâna trecută este cel al lui Dan Șova, fost ministru al Marilor Proiecte, arestarea căruia a fost deja solicitată de DNA. Șova este acuzat de acte asimilate corupției la companiile energetice Turceni și Rovinari. Din informațiile DNA, în anul 2010, Șova ar fi dispus distrugerea tuturor hard-disk-urilor calculatoarelor societății de avocați „Șova și Asociații” pentru a distruge toate documentele și corespondența purtată cu companiile energetice. Totodată, Șova a dispus întocmirea unor procese verbale false antedatate.

 

Judecătorul Stan Mustață de la Curtea de Apel București a fost acuzat, anul trecut, că a luat mită în șapte dosare. Referatul procurorilor arată că judecătorul își lua măsuri de precauție pentru a nu fi interceptat. De exemplu, discuțiile aveau loc în toaletă, în timp ce trăgea apa la toaletă sau dădea drumul apei de la robinet, timp în care telefoanele mobile nu erau permise în baie.

 

Președintele Consiliului Județean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, a fost arestat, în decembrie 2014, pentru luare de mită, în ciuda eforturilor sale de a nu fi descoperit de autorități. De frica DNA, Bîgiu și-a montat în biroul său aparate de bruiat interceptări, iar șpaga ajungea la el printr-un întreg lanț de interpuși. Acesta a apelat chiar la o vrăjitoare pentru a afla dacă va fi sau nu arestat. Vrăjitoarea i-a spus că are 59% șanse să fie luat de DNA, această convorbire fiind înregistrată de anchetatori.

 

Mita pentru președintele Consiliului Județean Buzău a fost primită de consilierul județean Ionuț Pițigoi într-o cutie de whisky ce conținea suma de 50.000 lei.

 

Ianăș Roșeți, șeful Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, arestat în luna iulie 2014, încerca și el să-și ia măsuri de siguranță pentru a nu fi prins. De exemplu, la una din întâlnirile cu un denunțător, Roșeți era foarte ezitant în a pronunța sume sau a fi explicit, iar la începutul întâlnirii a ascuns sub o pernă telefonul său și pe cel al vizitatorului său.

 

Senatorul PSD Ovidiu Isăilă, despre care DNA susținea, în aprilie anul trecut, că a obținut importante sume de bani datorită influenței sale, îi punea pe vizitatori să se dezbrace în toalete pentru a se asigura că aceștia nu dețineau aparate de înregistrare, iar discuțiile aveau loc în șoaptă, cu mai puține cuvinte și mai multe gesturi.

 

Judecătoarele Viorica Dinu și Antonela Costache utilizau telefoane mobile vechi, despre care considerau că nu pot fi interceptate de procurori. Pentru o siguranță suplimentară, ele negociau mita în liftul Tribunalului, care este capitonat cu tablă și aluminiu.

 

Unele persoane evitau orice fel de discuții pe teme delicate pe teritoriul României. De exemplu, judecătorul Mircea Pușcaș de la Tribunalul Bihor negocia și primea șpaga în Ungaria. Iar complicii fostului senator PNL Cezar Măgureanu treceau Dunărea pe la Giurgiu și plecau în Ruse, Bulgaria, pentru a scăpa de monitorizarea serviciilor secrete și a procurorilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed