Cele mai „ieftine” insule greceşti

Pe lângă o reformă serioasă în principalele domenii, Grecia trebuie să urmeze un calendar strict de măsuri pentru a primi ajutorul financiar de care are nevoie.

Măsurile includ, între altele, simplificarea sistemului TVA, adoptarea Codului de Procedură Civilă, reformarea sistemului de pensii, dar şi intensificarea eforturilor pentru privatizarea companiilor de stat. 

O altă variantă pentru a obţine o parte dintre fondurile necesare pentru achitarea datoriilor către creditori o reprezintă scoaterea la vânzare a unora dintre insulele deţinute, notează Business Insider.

Conform mai multor estimări făcute de-a lungul timpului, Grecia are între 1.200 şi 6.000 de insule, în funcţie de dimensiunile minime luate în calcul, însă nu este cert câte dintre acestea sunt deţinute propriu-zis de guvernul elen. În plus, doar în jur de 10% dintre aceste insule sunt şi locuite.

Nu este de mirare, aşadar, că zeci de insule greceşti sunt scoase deja la vânzare, iar preţurile pot fi comparate în unele cazuri cu cele pentru care se vând unele locuinţe în marile capitale ale lumii.

Pe site-ul Private Islands Online, de pildă, unele insule pot fi cumpărate cu suma „modestă” de doar 3 milioane de euro, iar specialiştii imobiliar preconizează deja o escaladare a ofertelor de acest gen în următorii câţiva ani.

Deşi este vorba despre insule private, statul elen ar avea cu siguranţă de câştigat de pe urma unor astfel de tranzacţii, dacă taxele aferente sunt colectate şi utilizate corect.

 

mai multe, pe mediafax.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed