Centrala de la Fukushima, ameninţată de un taifun

Un taifun puternic, Wipha, al 26-lea din acest sezon în Asia, va lovi sudul şi estul Japoniei marţi şi miercuri, provocând ploi puternice pe arii extinse, ceea ce generează teama de noi incidente la centrala nucleară avariată de la Fukushima.

Conform Agenţiei de meteorologie nipone, Wipha va atinge sud-estul insulei Hoishu, cea mai mare a arhipelagului japonez, miercuri în cursul dimineţii şi va traversa toată zona de est în timpul zilei.

 

 

Acest taifun cu numărul 26, care se va afla marţi dimineaţă la aproimativ 260 de kilometri în estul insulei meridionale Minami-Daitoshima, are dimensiuni mari şi se deplasează cu o viteză de 25 de kilometri pe oră spre nord. Ulterior se va îndrepta câtre nord-est.

 

 

Acesta aduce cu sine rafale de vânt ce ating 216 kilometri la oră.

 

Meteorologii au prevenit că Wipha va provoca ploi puternice în trei regiuni vaste.

 

 

Avertizări au fost lansate pentru mai multe prefecturi. Acest taifun, care va atinge şi Tokyo în cursul zilei de miercuri, riscă să provoace perturbări puternice ale transporturilor printre care anularea legăturilor aeriene şi întârzieri ale trenurilor.

 

 

De asemenea, un muncitor al centralei avariate de la Fukushima şi-a împărtăşit pe Internet preocuparea cu privire la pregătirea insuficientă a acestei instalaţii, după un weekend prelungit când muncitorii au fost, conform lui, puţin numeroşi.

 

 

În timpul trecerii precedentelor taifunului şi după puternice precipitaţii, compania care gestionează centrala, Tokyo Electric Power (Tepco) trebuie să facă faţă ploilor masive, complexul atomic fiind deja plin de apă radioactivă.

 

 

Tepco a declarat prin urmare că va spori fixarea echipamentelor şi va intensifica supravegherea zonelor care ar putea fi inundate.

 

 

Japonia este traversată în fiecare an între primăvară şi toamnă de mai multe taifunuri dintre care unele foarte puternice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed