Centrul Vechi al Capitalei a ajuns RAIUL infractorilor

Acţionau ca în filme: puneau ochii pe străinii cu bani, animatoarele îi îmbătau bine, apoi le umflau nota de plată. Chiar şi de 10 ori.

 

Aşa a păţit un turist din Germania, care după o noapte petrecută în club, s-a trezit la spital, cu 7.000 de euro mai puţin în conturi. Omul a depus plângere, iar poliţiştii au făcut percheziţii şi încearcă să găsească acum şi alte victime.

 

uristul german a venit în Bucureşti şi, ca mai toţi străinii, a mers să se distreze în Centrul Vechi. Ameţit bine, nu a mai observat că şampania care avea un preţ de 2.400 de lei l-a costat 24.000 de lei. La casa de marcat, barmanii au mai testat un zero în plus la nota de plată. Apoi nu ştie ce s-a mai întâmplat. Cert e că a doua zi, era la spital, mahmur şi fără bani.

 

Bărbatul şi-a dat seama că a fost jefuit şi a mers la poliţie, unde a depus plângere. Acum, anchetatorii au făcut percheziţii în casele suspecţilor şi la mai multe cluburi din Centrul Vechi al Capitalei.

 

Cei trei patroni au fost arestaţi preventiv, iar complicii, un ospătar şi o dansatoare, au fost plasaţi sub control judiciar. Anchetatorii bănuiesc că şi alţi străini le-au căzut victime doar că, de ruşine, nu au făcut plângere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed