Cerere de dizolvare a PSD și ALDE, acceptată de Tribunalul București

Pe 15 ianuarie, în ziua în care social-democraţii şi-au dat jos cel de al doilea premier, femeia a depus, prin avocat, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de desfiinţare a PSD şi ALDE. Irinei Chicoș, românca stabilită la Roma, i s-au alăturat alţi circa 80 de petenţi.

 

 

„Cererea de dizolvare PSD- ALDE depusă la Tribunalul Bucureşti (dosar 3721/3/2018) a fost acceptată iar primul termen de audienţă e pe 3 aprilie. Se pot alătura nouă, prin Cerere de intervenţie, toate persoanele, grupările civice, instituţiile care ne pot aduce noi declaraţii şi probe. Cred că acest proces devine necesar, mai ales după congresul PSD din 10 martie, unde am fost mai mult decât uimiţi de anunţurile făcute de liderii PSD, de mobilizarea forţelor de ordine, şi de îngrădirea accesului la zonele imediat apropiate”, a declarat Irina Chicoş, pentru Epoch Times.

 

 

Ea arată în cererea sa că art.41 din Legea 47/1992 stipulează că „(1) Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale în cazurile prevăzute de art.40 alin.(2) din Constituţie, republicată, şi susţine că PSD şi ALDE au încălcat grav prevederile respectivului articol, motiv pentru care cere desfiinţarea lor.

 

 

„Au fost încălcate în mod flagrant prevederile art. 40 alin 2 şi alin 4 din Constituţia României care prevăd următoarele: Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed