Cerşetori, vânzători ambulanţi şi călători frauduloşi, descoperiţi în trenuri

La acţiune au participat peste 1.100 de poliţişti, sprijiniţi de lucrători CFR, jandarmi şi poliţişti comunitari. Ei au constatat peste 400 de infracţiuni şi au aplicat 380 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor se ridică la 96.455 de lei, a bunurilor ridicate în vederea confiscării, la 3.958 de lei, iar a taxelor şi suprataxelor la 7.630 de lei.

 

Au fost desfăşurate activităţi în 740 de trenuri de călători, 128 de trenuri de marfă, au fost verificate 151 de sisteme de pază şi 82 de locuri de păstrare şi manipulare de valori monetare.

 

Au fost constatate 43 de infracţiuni, dintre care 22 de natură juridică şi 14 de natură economică. De asemenea, au fost depistaţi nouă suspecţi de infracţiuni şi o persoană urmărită în temeiul legii.

 

Dintre cele 380 de sancţiuni contravenţionale, 216 au fost pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 80 pentru contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate române, 39 împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi patru în urma unor încălcări ale legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed