Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va fi restaurată prin PNRR / Contracte de 7,41 milioane euro, semnate la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este vorba despre trei contracte care vizează pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmisegetuza Regia. Aceste contracte au o valoare de 7,41 milioane euro.

 

”Am semnat astăzi contracte de finanţare pentru un obiectiv reper pentru identitatea noastră ca popor şi, totodată, unic în lume. Investiţiile din zona Sarmisegetuza cuprinse în Programul România Atractivă concretizează sprijinul pentru recunoaşterea apartenenţei la familia statelor europene care şi-au valorificat patrimoniul roman. De asemenea, în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea judeţului Hunedoara şi a întregii zone, aceste investiţii aduc plus valoare şi creează oportunităţi extraordinare pentru comunităţile locale”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

 

Investiţiile includ atât lucrări de restaurare, cât şi crearea unor noi spaţii expoziţionale şi punere în valoare a sitului:

 

”La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern şi puţin invaziv, care va avea şi un punct de belvedere asupra sitului şi amfiteatrului roman din apropiere. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul roman. Tot aici vor fi expuse într-un mod interactiv şi cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraş al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro.

Intrarea în forul roman, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, este una dintre cele mai timpurii construcţii monumentale din Dacia, din zona intrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia referitoare la edificarea unei clădiri. Nu întâmplător aceasta este una dintre cele mai importante, fiind şi una dintre cele mai impozante. Cândva în secolul al doilea forul este reconstruit în marmură. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte  mari dimensiuni, de c. 10 m înălţime, care vor constitui şi obiectul proiectului, cel puţin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcţie. Valoarea investiţiei: 2,56 milioane euro”, precizează Ministerul Investiţiilor.

 

De asemenea, potrivit sursei citate, printr-un demers amplu, va fi conservat şi restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichităţii dacice, templul de pe terasa a X‑a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăţilor, valoarea investiţiei fiind de 2,29 milioane euro.

 

Până în prezent, au fost semnate contacte de finanţare în valoare de 90 milioane euro pentru investiţii în obiectivele incluse în 10 rute culturale şi turistice din Programul ”România atractivă”: ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiţionale, ruta Delta Dunării, ruta castrelor, ruta castelelor, cetăţilor, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn şi ruta mănăstirilor din zona Moldovei.

 

Totodată, în cadrul aceleiaşi componente a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost semnate contracte în valoare totală de 59 milioane de euro pentru înfiinţarea, modernizarea şi restaurarea a 8 muzee şi memoriale: Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat, Muzeul identităţilor şi conflictelor transilvănene, Memorialul Revoluţiei-decembrie 1989, Memorialul Victimelor, Muzeul Industrializării forţate şi al dezrădăcinării, Râpa Robilor şi Muzeul ororilor comunismului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed