CFR: 8,74 milioane lei pentru restaurarea Gării Regale Curtea de Argeş / Vor fi utilizate materiale şi tehnici potrivite pentru monumentele istorice

”SRCF Craiova şi Asocierea S.C. EURAS S.R.L – S.C. ARHING S.R.L (România) au semnat contractul, în valoare de 8.749.082,33 lei, fără TVA, pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători din Staţia CF Curtea de Argeş”k, anunţă, marţi, CFR.

Sursa citată a precizat că durata contractului este de 36 de luni, aferentă etapelor de elaborare /aprobare a proiectului tehnic, obţinerea avizelor /autorizaţiilor şi execuţia lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători, iar sursa de finanţare este asigurată din fornduri proprii ale CFR SA.

Potrivit companiei, obiectivele generale ale acestui contract (proiectare şi execuţie lucrări) sunt:

reparaţii şi consolidarea structurii de rezistenţă

restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal

înlocuirea învelitorii asterelei şi a sistemului de colectare ape

reparaţii locale şi biocidare la şarpantă;

reparaţii instalaţii electrice, termice şi sanitare.

 ”Lucrările de reparaţii, restaurare şi reabilitare a clădirii de călători se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Gara Regală din Curtea de Argeş fiind clădire arhitecturală, declarată monument istoric de importanţă naţională şi se regăseşte în Lista Monumentelor Istorice”, a mai transmis compania.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed