CFR Infrastructură anunţă că două oferte au fost depuse pentru restaurarea clădirii staţiei CF Curtea de Argeş, monument istoric de importanţă naţională / Valoarea estimată a lucrărilor depăşeşte 10 milioane de lei, fără TVA

Potrivit companiei, au depus oferte STEFA STEEL SOLUTIONS SRL şi Asocierea EURAS – ARHING SRL. 

Obiective generale ale celor două etape (proiectare şi execuţie lucrări): 

lucrări de reparaţii şi consolidare a structurii de rezistenţă; 

lucrări de restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramic, metal; 

lucrări de înlocuire a învelitorii, asterelii şi a sistemului de colectare ape; 

lucrări la reparaţii locale şi biocidare la şarpantă; 

lucrări de instalaţii electrice, termice şi sanitare. 

Lucrarea este finanţată din surse proprii CFR SA, iar valoare estimată este de 10,5 milioane lei fără TVA.  

Gara Regală din Curtea de Argeş, clădire arhitecturală, care îmbină elemente din trei stiluri diferite (romanic, bizantin şi clasic românesc), este declarată monument istoric de importanţă naţională şi se regăseşte în Lista Monumentelor Istorice. 

Compania cere ca firma care va câştiga licitaţia să fi executat cel puţin o lucrare similară de reparaţii/restaurare a unei clădiri monument istoric, iar lucrările să, se facă doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, pe baza Avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale! 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed