Cheltuieli de campanie. 400 mil. euro ar putea fi decontati de stat

Adevărata miză a legii finanțării partidelor politice ar putea fi decontarea cheltuielilor electorale de campanie şi posibilitatea împrumutului la bănci. În cifre, acest lucru s-ar traduce în peste 400 milioane de euro decontaţi de stat către partide pentru toate formele de alegeri.

De inspiraţie franceză, noul proiect prevede că partidele şi candidaţii independenţi care depăşesc, la alegeri, pragul de 3% la nivel național sau într-o circumscripție electorală îşi pot deconta cheltuielile de campanie din bugetul de stat. Noua lege oferă partidelor şi posibilitatea de a se împrumuta la bănci. Suma nu poate fi mai mare de 0,025% din veniturile bugetului de stat pe anul respectiv. Raportat la încasările de anul acesta, ar însemna cam 25 milioane de lei. Practic, statul girează astfel, indirect, creditele obţinue de partide.

Proiectul a fost însă retrimis la Parlament pentru că încă sunt portițe ca partidele să primească bani din surse îndoielnice. De exemplu, pot camufla ușor donațiile în împrumuturi de la persoane fizice și juridice și rămân la mâna oamenilor de afaceri.

 

Citiți mai multe pe digi24.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed