Chimcomplex Borzeşti, cea mai mare companie de pe AeRO, s-a transferat pe Piaţa Reglementată sub simbolul bursier CRC. Compania a ajuns la o capitalizare de aproape 8 miliarde lei

0
Chimcomplex Borzeşti, cea mai mare companie de pe AeRO, s-a transferat pe Piaţa Reglementată sub simbolul bursier CRC. Compania a ajuns la o capitalizare de aproape 8 miliarde lei

”Chimcomplex Borzeşti, companie prezentă pe piaţa de capital românească din noiembrie 1996, a debutat astăzi, 17 ianuarie, pe Piaţa Reglementată a Bursei sub simbolul bursier CRC, ca urmare a transferului de pe piaţa AeRO. La momentul transferului, Chimcomplex Borzeşti era cea mai mare companie listată pe piaţa AeRO, cu o capitalizare bursieră de aproape 8 miliarde lei (1,6 miliarde euro). Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, fiind o companie strategică pentru economia românească, înfiinţată
în 1954 la Borzeşti, Oneşti”, anunţă bursa.

Chimcomplex administrează în prezent cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

„Ne onorează prezenţa la Bursă a unui emitent de talia Chimcomplex Borzeşti, care de astăzi îşi continuă drumul pe piaţa de capital în calitate de companie listată pe segmentul principal. Chimcomplex este un exemplu de transformare şi adaptare la economia de piaţă şi ne uităm cu interes la perspectivele de viitor ale companiei. Prezenţa pe Piaţa Reglementată deschide noi orizonturi, iar creşterea free-float-ului poate determina un interes mai ridicat al investitorilor locali şi internaţionali şi, totodată, poate permite includerea acţiunilor Chimcomplex în indiciiFTSE Russell, ceea ce va duce la consolidarea statutului de piaţă emergentă al Bursei”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori Bucureşti.

În 2020 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei, iar în primele 9 luni ale anului 2021 a raportat o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de lei.

„Chimcomplex este o companie naţională, cu acţionariat majoritar românesc şi cu un obiectiv clar de a atrage mulţi alţi investitori români. O companie bine poziţionată pentru a oferi valoare strategică potenţialilor săi acţionari, deoarece valorifică tendinţele pieţei şi va pune România pe harta verde a lumii datorită proiectelor pe care le are în vedere. Compania are un potenţial de creştere exponenţial întrucât avem patru aşi în mânecă: dăm valoare resurselor naturale,
avem know-how, avem piaţă şi acum avem şi bani”, a declarat Ştefan Vuza, preşedinte Chimcomplex Borzeşti.

Acţiunile companiei au închis ultima şedinţă pe piaţa AeRO sub simbolul CHOB, 12 ianuarie, la preţul de 26,2 lei per acţiune. În prima zi pe Piaţa Reglementată, acţiunile companiei disponibile sub noul simbol bursier CRC, au deschis şedinţa de tranzacţionare cu preţul de închidere al simbolului CHOB din 12 ianuarie.

„Tranzacţionarea pe Piaţa Reglementată şi sunatul clopoţelului Bursei sunt repere pentru Chimcomplex. Cu toate acestea, rămânem concentraţi pe sarcinile de zi cu zi. În ultimele şase luni, am livrat produse esenţiale pentru 54 ţări de pe 5 continente, pentru aproximativ 600 de clienţi. Investiţiile de peste 245 milioane de euro derulate de Chimcomplex în ultimii ani au creat premisele unei dezvoltări eficiente şi sustenabile. În prezent sunt în faza de execuţie finală proiecte de peste 55 milioane de euro şi sunt în pregătire şi start execuţie proiecte de peste 125 milioane de euro. Împreună, fabricăm produse pe care nimeni altcineva aproape că nu le mai face, cel puţin în regiune, pentru unele dintre cele mai avansate companii şi industrii din lume şi să ştiţi că doar am zgâriat suprafaţa potenţialului nostru”, spune Victor Avram, CEO Chimcomplex Borzeşti.

Chimcomplex Borzeşti este a doua companie care trece de pe piaţa AeRO pe Piaţa Reglementată, categoria Standard, după Bittnet Systems în iunie 2020. Transferul acţiunilor Chimcomplex Borzeşti pe Piaţa Reglementată a fost realizat cu sprijinul Estinvest.

„Cu o istorie de 25 de ani la Bursa de Valori Bucureşti şi evoluând continuu într-un business plin de provocări, Chimcomplex face acum un upgrade firesc promovând pe Piaţa Principală şi suntem onoraţi să fim alături în acest demers al unei societăţi-reper atât pentru industria chimică a României, cât şi pentru piaţă de capital autohtonă. Suntem convinşi că prin pasul făcut Chimcomplex va fi atât pe radarul investitorilor de calibru, cât şi al celor de retail şi sperăm că rezultatele vor fi de natură să confirme încrederea oferită, aducând un plus de valoare stakeholderilor”, a declarat Lucian Isac, director general Estinvest.

Chimcomplex Borzeşti este deţinută de CRC Alchemy Holding cu 85% din acţiuni şi de Statul Român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu 8,9%. Restul capitalului social, de aproximativ 5%, este deţinut de persoane juridice şi fizice.