China acuză SUA că ”toarnă gaz pe foc” în Ucraina, după ce Moscova îi recunoaşte pe separatiştii din Donbas

0

”Statele Unite vând neîncetat armament Ucrainei, crescând presiunea, creând panică şi au exagerat inclusiv calendarul unui război”, denunţă în faţa presei o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying.

”Problema-cheie este să aflăm ce rol au jucat Statele Unite în tensiunile actuale din Ucraina”, subliniază ea.

”Cineva care toarnă gaz pe foc şi îi acuză în acelaşi timp pe alţii este imoral şi iresponsabil”, acuză Hua Chunying.

Acest atac în toată regula vizând Statele Unite tranşează cu reacţia mai ponderată de luni a Chinei.

Beijingul a îndemnat luni actorii crizei ucrainene ”să dea dovadă de reţnere”.

Temeri cu privire la o escaladare militară la uşa Uniunii Europene (UE) a atins un apogeu după ce Vladimir Putin a recunoscut independenţa a două teritorii ucrainene separatiste proruse, ”republicile populare” autoproclamate la Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei.

Occidentul a impus Rusiei prmele sancţiuni în urma acestei recunoaşteri.

Cea mai spectaculoasă măsură a fost anunţată de Berlin, care a ”îngheţat” proiectul uriaş al gazoductului Nord Stream 2, care urmează să aducă gaze naturale ruseşti în Germania.

Întrebată dacă China va impune sancţiuni Rusiei, Hua Chunying a răspuns că sancţiunile ”nu au fost niciodată un mijloc eficient în mod fundamental în soluţionarea problemelor”.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat o ”primă tranşă” de sancţiuni menite să împiedice Moscova să aibă acces la fonduri occidentale în vederea rambursării datoriei suverane ruse.

Războiul din Ucraina, care durează de opt ani, s-a soldat cu peste 14.000 de morţi.