China continuă exercițiile militare în jurul Taiwanului deși trebuia să le încheie. Presa de stat: „Reunificarea poate fi realizată”

Armata chineză a anunțat noi exerciții militare, luni, în apele și spațiul aerian din jurul Taiwanului, la o zi după cele mai ample exerciții făcute vreodată în regiune, ca răspuns la vizita lui Nancy Pelosi la Taipei, de săptămâna trecută, relatează Reuters. Conform unui comentator de la televiziunea chineză de stat, citat de CNBC, armata chineză va face „în mod regulat” exerciții în spațiul taiwanez pentru că „obiectivul istoric al reunificării încă poate fi realizat”.

Comandamentul Teatrului Estic de Operațiuni al Chinei a anunțat că va face exerciții de tip anti-submarin și operațiuni de asalt maritim, confirmând temeri ale analiștilor și diplomaților că regimul de la Beijing va continua să mențină presiunea uriașă pe Taiwan.

Vizita lui Nancy Pelosi, de săptămâna trecută, a înfuriat China. Regimul de la Beijing consideră că Taiwanul este teritoriu său și răspunde cu furie la orice pretenție de independență a insulei guvernată în mod democratic.

Durata și locul precis al acestor exerciții nu sunt încă cunoscute, însă Taiwanul și-a relaxat deja restricțiile de zbor din apropierea a șase spații de exercițiu ale armatei chineze.

Cu puțin timp înainte de anunțul chinezilor, președinta taiwaneză, Tsai Ing-wen s-a întâlnit cu prim-ministrul Saint Vincent și Grenadinelor, Ralph Gonsalves, căruia i-a spus că decizia sa de a vizita insula în ciuda amenințărilor chineze a impresionat-o. 

„Premierul Gonsalves a spus, în ultimele zile, că exercițiile miltiare chineze nu îl vor opri din a-și vizita prietenii din Taiwan. Aceste cuvinte ne-au mișcat profund”, a spus Tsai.

Nu este încă clar dacă Tsai l-a invitat pe Gonsalves înainte sau după vizita lui Pelosi – „Nu facem publice comunicări sau planificări interne între guverne”, a transmis ministerul taiwanez de externe.

China a tras 11 rachete balistice de-a lungul celor patru zile de exerciții, iar nave și avioane de război chineze, împreună cu drone, au înconjurat insula și au acționat constant în jurul spațiului taiwanez.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed