China începe să “CUMPERE” țări din Europa

 

Cunoscute sub denumirea de ‘Panda’ bonds, adică obligaţiuni denominate în yuani emise de un emitent suveran străin, iar vânzarea va avea loc miercuri şi joi.

Autorităţile de la Lisabona şi-au anunţat săptămâna trecută intenţia de a vinde obligaţiuni cu maturitatea la trei ani în valoare de două miliarde de yuani (289 milioane dolari).

Obligaţiunile Panda emise de Portugalia vor fi primele din zona euro, dar nu şi primele din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Polonia a emis obligaţiuni guvernamentale pe piaţa chineză în 2016 iar Ungaria a făcut şi ea acelaşi lucru în 2018.

Ministrul portughez de Finanţe, Mario Centeno a apreciat că această emisiune „este un pas pozitiv spre gestionarea datoriei externe a Portugaliei pe termen mediu”. În plus, vânzarea acestor obligaţiuni va permite Portugaliei să îşi extindă baza de investitori, a mai spus Mario Centeno.

Portugalia este una din ţările europene cu cel mai ridicat nivel al investiţiilor chineze. Ţara a beneficiat de un program internaţional de asistenţă între 2011 şi 2014, în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane din zona euro.

Între timp, economia portugheză a revenit pe creştere, iar agenţiile de rating au devenit mai optimiste cu privire la perspectivele ţării. Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a îmbunătăţit perspectiva pentru ratingul Portugaliei, de la ‘stabilă’ la ‘pozitivă’, ceea ce deschide calea pentru o îmbunătăţire a ratingului de ţară în a doua jumătate a acestui an. AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed