AcasăExterneChina se confruntă cu natalitatea scăzută, pentru prima dată în ultimele 6...

China se confruntă cu natalitatea scăzută, pentru prima dată în ultimele 6 decenii

Cea mai populată țară a lumii, China, a scăzut, în 2022, pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Motivul este strict legat de creșterea costului vieții.

Cea mai populată țară a lumii, China, a scăzut, în 2022, pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane.

În total, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport.

Așadar, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022.

Având în vedere că această diminuare ar fi trebuit să fie de durată, pe parcursul a mai multe decenii, potrivit multor demografi, scăderea va avea consecinţe
semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii.

Ultima dată când populația din China a scăzut era foamete

Această scăderea istorică a populației se întâmplă pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Atunci, între 1960 și 1961, o foamete teribilă lovea China și provoca zeci de milioane de morți.

Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil.

Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 – mult sub nivelul de înlocuire (2,1).

Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii.

Costul forței de muncă va crește

Costul forţei de muncă este de aşteptat să crească, reducând competitivitatea forţei de muncă chineze, iar presiunea asupra populaţiei active pentru a avea grijă de persoanele în vârstă va creşte foarte semnificativ.

Numeroase autorităţi locale au lansat deja măsuri pentru a încuraja cuplurile să procreeze.

Metropola Shenzhen (sud) a oferit prime la naştere de până la 10.000 de yuani (1.370 de euro) şi alocaţii plătite până când copilul împlineşte trei ani.

Provincia Shandong (est) acordă 158 de zile de concediu de maternitate (cu 60 mai mult decât norma naţională), de la primul copil.

China ar putea avea doar 587 de milioane de locuitori în 2100, potrivit celor mai pesimiste proiecţii ale unui studiu al Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai, actualizat anul trecut şi ale cărui date au fost transmise AFP.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.