China – zece miliarde de dolari pentru Organizaţia de Cooperare de la Shanghai

„Pentru a promova dezvoltarea statelor membre şi pentru a susţine proiectele de cooperare economică din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, China a decis să dea celorlalte state membre un împrumut de 10 miliarde de dolari. Vrem să facem din OCS o platformă eficientă pentru a intra în dialog internaţional şi pentru a-şi extinde influenţa internaţională.” HU JINTAO – preşedintele Republicii Populare Chineze

 

La summitul de la Beijing, preşedinţii chinez Hu Jintao şi rus Vladimiri Putin au spus încă o dată că se opun unei intervenţii străine în Siria şi unor noi sancţiuni împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear. Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad ia parte şi el la întâlnirea organizaţiei, în calitate de observator.

 

Participanţii la summit au semnat mai multe documente privind pacea, securitatea şi dezvoltarea în regiune. Acestea includ Planul strategic pentru dezvoltarea pe termen mediu a organizaţiei şi Declaraţia privind crearea unei regiuni cu pace durabilă şi prosperitate comună.

 

Fondată în Shanghai, pe 15 iunie 2001, organizaţia are în prezent şase membri cu drepturi depline – China, Kazakhstan, Kîrgîstan, Rusia, Tajikistan şi Uzbekistan. Mongolia, Iran, Pakistan şi India au statutul de observatori, iar partenerii de dialog sunt Sri Lanka şi Belarus. În cadrul întâlnirii de la Beijing, Afghanistanul a primit statutul de observator şi Turcia a fost acceptată ca partener de dialog.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed