Cifre tot mai rele pentru STATUL PATRON

În anul 2018 s-a constatat o scădere a rezultatelor financiare înregistrate de întreprinderile publice centrale comparativ cu 2017, inclusiv în ceea ce privește plățile restante înregistrate de acestea din motivele menționate mai sus, conform unui document guvernamental.

 

În anul 2018 valoarea totală a participațiilor deținute direct/indirect de stat la cele 225 de
întreprinderi publice centrale au fost în sumă de 26,3 miliarde de lei. În cadrul întreprinderilor
publice și-au desfășurat activitatea un număr de 183.152 persoane.

 

Principalii indicatori economico-financiari realizați de întreprinderile publice centrale
active sunt:
– Venituri totale în sumă de 44,9 miliarde de lei, din care subvenții de la bugetul de stat în
sumă de 6,0 miliarde de lei;
– Cheltuieli totale în sumă de 41,35 miliarde de lei;
– Rezultat brut în sumă totală de 3,6 miliarde de lei obținut astfel: profit brut în sumă de 7,1 miliarde de lei înregistrat de un număr de 150 de întreprinderi publice centrale;  pierdere brută în sumă de 3,5 miliarde de lei înregistrată de un număr de 48 întreprinderi publice centrale.
– Dividende/vărsăminte din profitul aferent anului 2018 repartizate la bugetul de stat în
sumă de 3,9 miliarde de lei;
– Datoriile totale în sumă 23,8 miliarde de lei din care plăți restante în sumă de 4,4 miliarde de lei.

În anul 2018 față de anul 2017 s-a constatat o scădere a veniturilor totale cu suma de 2,9
miliarde de lei și o creștere a cheltuielilor totale cu suma de 1,0 miliarde de lei, ceea ce a determinat și o scădere a rezultatului brut cu suma de 4,4 miliarde de lei.

Au beneficiat de cele mai mari subvenții pentru exploatare și pentru investiții întreprinderile
publice centrale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor în sumă de 5,1 miliarde de lei, reprezentând o pondere de 85% din totalul de 6,0 miliarde de lei al subvențiilor acordate.
Plățile restante au crescut cu suma de 0,4 miliarde de lei, respectiv de la suma de 4,0 miliarde de lei la31.12.2017, la suma de 4,4 miliarde de lei la 31.12.2018 datorită, în principal, creșterii cu suma0,2 miliarde de lei la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A.; Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – MARFĂ” SA. cu o creștere în sumă de 0,05 miliarde de lei și operatori din industria de apărare (ROMAERO S.A., UZINA MECANICĂ ORĂȘTIE S.A.,
AVIOANE CRAIOVA S.A.) și unele filiale ROMARM SA, înregistrând o creștere în sumă de
0,06 miliarde de lei. Plățile restante înregistrate de întreprinderile publice din administrația publică centrală la 31.12.2018, nu au atins ținta convenită de reducere aprobată prin Bugetele de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2018.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed