Cinci ani de închisoare pentru cel mai bătrân criminal nazist judecat vreodată de un tribunal german

Un bărbat în vârstă de 101 ani a fost condamnat marți, de o instanță din Germania, la cinci ani de închisoare, pe motiv că, în calitate de gardian al unui fost lagăr nazist, ar fi luat parte la uciderea a peste 3.500 de prizonieri, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie BBC.

Bărbatul, identificat drept Josef S., a fost gardian în lagărul de concentrare nazist Sachsenhausen de lângă Berlin, iar marți Judecătoria Neuruppin l-a condamnat la 5 ani de închisoare.

El a negat că a lucrat ca gardian SS în lagărul de concentrare și că ar fi avut vreo implicarea în uciderea a mii de prizonieri, scrie și The Independent.

„Nu știu de ce sunt aici”

„Nu știu de ce sunt aici”, a spus bărbatul în fața instanței, susținând că nu a făcut „absolut nimic”. De asemenea, el a negat că ar fi știut despre crimele din lagărul de la Sachsenhausen, spunând că a fost muncitor la fermă în acea perioadă.

Procurorii l-au acuzat că a luat parte „cu bună știință și de bunăvoie” la crime, în calitate de gardian al lagărului, anchetatorii aducând în instanță documente doveditoare.

Judecătorul Udo Lechtermann i-a spus că, în ciuda faptului că se declară nevinovat, instanța a constatat că a lucrat în lagărul de concentrare timp de aproximativ trei ani, începând din 1942: „Ați susținut de bunăvoie această exterminare în masă prin meseria dumneavoastră”.

Bărbatul în vârstă de 101, care este cel mai bătrân criminal nazist judecat vreodată într-un tribunal german, a fost găsit vinovat pentru că ar fi ajutat la uciderea a 3.518 de oameni, conform BBC. El este acuzat că a fost complice la împușcarea prizonierilor sovietici de război și la uciderea altora prin plasarea „gazului otrăvitor Zyklon B” în camerele de gazare ale lagărului de concentrare Sachsenhausen.

Avocații apărării au cerut achitarea bărbatului și au anunțat că vor face recurs împotriva pedepsei cu închisoarea.

Peste 200.000 de oameni, majoritatea evrei, dar și romi, au fost închiși de către naziști în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, în perioada 1936 – 1945. Zeci de mii au murit din cauza muncii forțate, a înfometării, bolilor sau în urma experimentelor extreme.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed