Potrivit datelor publicate de Salvaţi Copiii în Raportul Alternativ Periodic, ţara noastră alocă cei mai puţini bani din PIB pentru domeniile considerate esenţiale în dezvoltarea celor mici, sănătatea, educaţia şi protecţia socială, de aproape două ori mai puţin decât media europeană. Stigmatizarea copiilor pe criterii financiare, etnice sau de orientare sexuală este prezentă chiar şi în rândul profesorilor care fac diferenţe între cei mici, ajungându-se chiar până la segregare.
În plus, o altă problemă este instituţia Avocatului Copilului, care ar trebui să se ocupe exclusiv de drepturile minorilor şi care întârzie să primească acordul Parlamentului pentru înfiinţare, iniţiativa fiind deja respinsă de trei ori, în 2009, 2012 şi 2015. Între timp, 62% dintre copii spun că au fost bătuţi acasă de mama sau de tatăl lor, ba mai mult, 20% dintre părinţi cred că pedepsele fizice sunt încă un mijloc de educare a celor mici. Asta pentru cei care rămân lângă copiii lor, pentru că patru din zece micuţi din România cresc departe de ambii părinţi, după ce aceştia din urmă aleg să plece în străinătate şi să caute o viaţă mai bună. Situaţia este confirmată şi de datele colectate de Salvaţi Copiii de la Inspectoratele Şcolare pentru finalul anului 2015: 212.352 de copii aveau atunci părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
Lipsa resurselor pentru educaţie
Potrivit unei analize realizate de Salvaţi Copiii referitoare la bugetul care le-a fost alocat copiilor în România în perioada 2008-2014 pentru educaţie, sănătate şi protecţie socială, aceştia nu au constituit o prioritate raportat la modul în care au fost distribuite resursele publice. Concret, România cheltuieşte de multe ori cele mai mici procente din PIB pentru aceste trei zone, în total, şi, chiar dacă în general cheltuielile totale ale statului român au fost doar cu 27,57% mai mici decât media europeană, în cazul celor trei domenii-cheie pentru copii, acestea au ajuns să fie şi cu peste 41% mai mici decât mediile europene.
De pildă, în 2012 România a cheltuit în domeniul educaţiei doar 3% din PIB, în 2013 procentul a scăzut până la 2,8% şi a rămas aproximativ la fel şi în 2014. În tot acest timp, media statelor membre UE a fost aproape dublă, de 5%.
În România anului 2013, aproape 366.000 de copii cu vârsta între 3 – 17 ani nu urmau nicio formă de învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), iar aproximativ 24.400 copii au abandonat învăţământul primar şi gimnazial doar în anul şcolar (2012 – 2013). Realitatea este, însă, mult mai dură decât statisticile, pentru că în aceste cifre nu sunt incluşi, de exemplu, copiii care nu au mers la şcoală niciodată sau cei care au abandonat cursurile în anii anteriori. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, la sfârşitul anului şcolar 2014-2015, rata părăsirii timpurii a şcolii a crescut cu 1,8% în numai 2 ani, de la 17,3% (2012 – 2013) la 19,1%.
Situaţia este şi mai gravă în cazul copiilor de etnie romă, în condiţiile în care mai puţin de jumătate, adică 42% dintre cei cu vârste între 6 şi 15 ani au mers la grădiniţă, comparative cu 87% din copiii de alte etnii şi care trăiesc în acelaşi mediu. Mai mult, dintre copiii cu vârsta potrivită pentru a participa în sistemul de învăţământ obligatoriu 22% dintre micuţii de etnie romă nu merg la cursuri, faţă de 6% în cazul copiilor de alte etnii.
