Cine a omorât prizonierii de război de la Olenivka? Rușii dau vina pe Ucraina și HIMARS, dar dovezile arată un scenariu complet diferit

La câteva ore după ce peste 50 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși într-un centru de detenție din regiunea Donețk în dimineața zilei de 29 iulie, un reporter rus a ajuns la fața locului și a publicat scena rămășițelor unei rachete americane HIMARS. Ar fi Ucraina în stare să își atace proprii soldați în timp ce dormeau, mulți dintre ei fiind considerați eroi pentru curajul și reziliența de care au dat dovadă în timpul apărării orașului Mariupol?

Experții consultați de CNN explică de ce scenariul propus de Rusia nu este posibil.

Mesajul promovat de ruși era pe cât de cinic, pe atât de brutal. Potrivit Moscovei, Ucraina și-a măcelărit proprii soldați cu un bombardament cu rachete HIMARS pentru că nu ar fi vrut ca aceștia să își recunoscă crimele de război și pentru a-i descuraja pe alții să se predea.

Un oficial de top al regiunii separatiste din Donețk, Eduard Basurin, a spus că „după ce prizonierii de război ucraineni au început să vorbească despre crimele pe care le-au comis la ordinele autorităților politice ale Ucrainei, un atac a fost lansat aici.”

Ucraina a negat categoric acuzațiile, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că atacul reprezintă „o crimă de război deliberată a Rusiei”.

Olenivka atac prizonieri de război Ucraina
Depozitul în care au fost mutați prizonierii de război ucraineni cu doar două zile înainte de atac. Foto: Profimedia Images

Mulți dintre prizonierii din centrul de detenție Olenivka făceau parte din gruparea naționalistă Regimentul Azov. Aceștia au fost transferați acolo după ce s-au predat în luna mai în fața rușilor după luni de zile de atacuri neîncetate asupra Mariupolului și a oțelăriei Azovstal, ultimul bastion al apărării orașului.

Fără posibilitatea de a analiza scena atacului, formularea unei concluzii finale este imposibilă. Cu toate acestea, experții spun că majoritatea semnelor indică faptul că s-a produs un incendiu imens, iar, potrivit mai multor martori, înainte de atac nu s-a auzit sunetul tipic al unei rachete în zbor.

De ce scenariul unui bombardament cu rachete HIMARS este exclus de experți

În imaginile filmate de reporterul rus apare un fragment dintr-o rachetă HIMARS, aflat într-o stare surprinzător de bună având în vedere intensitatea incendiului care a carbonizat cadavrele victimelor, pe care se poate vedea destul de clar numărul de serie al rachetei.

Bombardamentele precedente cu rachete HIMARS au lăsat cratere care se putea observa din satelit și au provocat distrugeri masive în zona țintită. În imaginile cu depozitul distrus de la Olenivka se văd pagube mult mai mici.

Mai mulți experți în domeniul militar au spus pentru CNN că imaginile și filmările atacului de la Olenivka sunt incompatibile cu un atac cu rachete HIMARS.

Olenivka imagini satelit
Centrul de detenție din Olenivka, înainte și după atac. În imagini se poate observa lipsa craterului care rămâne în urma exploziei unei rachete HIMARS. Colaj foto: Profimedia Images

Expertul Chris Cobb-Smith a spus că depozitul în care erau ținuți prizonierii avea ziduri înguste și un acoperiș metalic și nu ar mai fi rămas în picioare după un bombardament al sistemului HIMARS.

„Nu există niciun crater niciunde în aceste filmări, paturile nu s-au mișcat, stâlpii sunt neavariați, dar se pot vedea urmările unui incendiu uriaș”, a observat Smith. „Dacă era un sistem de lansare cu rachete ghidate, ai fi văzut cratere, ziduri și acoperișuri distruse, cadavre spulberate.”

„Nu există aproape deloc semnele unor distrugeri semnificative provocate de o explozie nici la structură, nici la cadavre. Pagubele par să fi fost cauzate în cea mai mare parte de un incendiu extins și intens”, a spus Smith.

Smith a mai explicat că „mare parte din stricăciunile provocate acoperișului par să fi survenit în urma prăbușirii sale și nu din cauza impactului muniției sau a unei explozii.”

„Nu are niciun sens ca ucrainenii să fi folosit HIMARS în acest atac”

Oficialii americani au negat și ei posibilitatea ca un sistem HIMARS să fi cauzat distrugerile de la Olenivka. „Cu siguranță nu a fost HIMARS”, a spus unul dintre oficiali pentru CNN.

„Este clar pentru experții noștri în explozii că acesta nu a fost un bombardament cu explozibile din afară. Este mult mai probabil să fi fost incendiară și dinăuntrul locației”, a spus un alt oficial din Occident.

Mulți analiști au spus pentru CNN că nu ar fi avut sens ca Ucraina să folosească rachete HIMARS dacă ar fi vrut să lovească acea clădire. Locația este la 15 kilometri de linia de front, iar HIMARS este o armă foarte scumpă și folosită pentru a lovi ținte aflate la mare distanță și este mult mai ușor de identificat decât stocul mare de rachete din era sovietică de care dispune Ucraina.

Olenivka fragmente de rachetă
În imaginile filmate de reporterul rus la Olenivka apare un fragment dintr-o rachetă HIMARS, aflat într-o stare surprinzător de bună având în vedere intensitatea incendiului care a carbonizat cadavrele victimelor. Foto: Profimedia Images

„La fel ca obuzierele, [HIMARS] este gândit pentru distanțe lungi, ca un sistem de artilerie”, a spus și un oficial NATO. „Nu are niciun sens ca [HIMARS] să fie folosit în acest fel. Ucrainenii au alte arme pentru distanțe scurte”.

Serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, a publicat un dialog interceptat între doi militari separatiști care vorbeau despre atac la o zi după ce s-a întâmplat. Unul dintre ei spune: „Nu era niciun semn al unui obuz care se apropie sau ceva – niciun șuierat, nimic”.

În schimb, acesta spune că s-au auzit trei explozii în interiorul complexului. „Cel mai probabil, au pregătit o explozie înăuntru din timp”. Potrivit oficialilor separatiști, niciun paznic nu a fost rănit.

Bombă termobarică, folosită de ruși pentru eliminarea celor mai periculoși luptători ai regimentului Azov?

Oficialii ucraineni cred că incendiul puternic dinăuntrul depozitului a fost provocat de o armă termobarică. Forțele ruse au folosit deja acest gen de arme în conflictul din Ucraina.

Una dintre armele rușilor, RPO-A Shmel, eliberează un nor volatil exploziv care se aprinde în aer și creează o minge de foc încărcată cu energie termică ridicată pe o suprafață de câțiva metri pătrați.

Cu alte cuvinte, arma termobarică ucide prin presiunea ridicată, care provoacă hemoragie internă și ruptura organelor interne. Smith spune că este posibil ca o astfel de bombă să fi fost folosită, dar că ar putea fi „ceva mult mai simplu”. „Pare că incendiul a fost instantaneu și extins întrucât unii dintre indivizi erau încă în paturile lor”.

Militari Ucraina Mariupol
Soția unuia dintre prizonieri a spus că luptătorii mutați în depozitul atacat au fost aleși special din rândul celor considerați a fi cei mai periculoși și care au încercat deja să se răzvrătească împotriva rușilor. Foto: Profimedia Images

La doar câteva zile înainte de atac, se pare că paznici ruși care au preluat controlul asupra centrului din Olenivka în luna mai au mutat zeci de prizonieri de război ucraineni din clădirile principale în acest depozit din „zona industrială”. Nu se știe de ce, dar clădirile închisorii deveniseră neîncăpătoare pentru prizonierii mutați.

Soția unuia dintre prizonieri a spus pentru CNN că, cu două zile înainte de atac, luptătorii Azov au fost transferați în depozit. Au fost aleși „exact aceia considerați periculoși și care au încercat să se răzvrătească”, potrivit femeii.

La o săptămână după incident, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, organizație care a luat parte la transferul prizonierilor de la Azovstal la Olenivka, a spus că „nu ne-a fost permis accesul la prizonierii afectați în atac și nici nu am primit garanțiile de securitate necesare pentru a face această vizită”.

Pentru moment, există doar suspiciuni despre ceea ce s-a întâmplat cu prizonierii ucraineni și, dat fiind scenariului neplauzibil propus de ruși al atacului cu rachete HIMARS, toate dovezile indică înspre o operațiune elaborată, dar executată prost de ruși pentru a ascunde adevărul faptelor petrecute la Olenivka.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed