Cine poate cumpăra vechime în muncă. Care este procedura 

0

De la 1 ianuarie 2021, cumpărarea vechimii în muncă este din nou permisă, însă nu oricine poate beneficia de acest aspect.

Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Muncii, pot cumpăra vechime în muncă persoanele care:

Cine poate cumpăra vechime în muncă. Care este procedura

  • nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia;
  • nu au avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii ca urmare a realizării de venituri din activităţi independente; – nu au beneficiat de indemnizaţie de şomaj;
  • nu au beneficiat de pensie de invaliditate;- nu au urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective;
  • nu au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus;
  • nu au beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
  • nu au beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
    nu au beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani.

Totodată, legea mai spune că în anumite situații în care carnetul de muncă s-a pierdut sau angajatorul/angajatorii a/au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestuia/acestora nu mai poate fi identificată, perioadele de până la 1 aprilie 2001 pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.