Cine sunt concurenții de la America Express 2023

Cine sunt concurenții de la America Express 2023. Show-ul mult așteptat America Express începe duminică, 15 ianuarie, de la ora 20.00.

Emisiunea va fi difuzată săptămânal, de duminică până miercuri, însă orarul va fi puțin diferit. Astfel, duminică, telespectatorii vor putea urmări America Express la Antena 1 de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.

Cine sunt concurenții de la America Express 2023

Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu.

Locurile noi vin și cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, așa cum vor descoperi și telespectatorii, poveștile despre America Centrală și de Sud nu sunt doar un mit.

Așa cum ne-am obișnuit și până acum Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

Cine sunt concurenții de la America Express 2023

Cine sunt concurenții de la America Express? Îi știm deja foarte bine.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela sunt vedetele ce pornesc pe Drumul Aurului în competiția pentru mult râvnitul titlu de câștigător al celui mai spectaculos reality show din România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed