Cine sunt, de fapt, cei mai cunoscuți masoni din România. Nu s-au ferit să recunoască public

În România există mai mulți masoni decât și-ar fi imaginat oricine, iar unii dintre ei nu s-au fericit niciodată să recunoască acest lucru în public.

Cristian Popescu Piedone se numără și el printre cei mai cunoscuți masoni din România, iar recent a vorbit despre acest lucru.

Acesta susține că odată cu preluarea funcției de primar al sectorului 4 a renunțat la masonerie, intrând în ”adormire”, în contextul în care un mason nu poate demisiona.

”La nicio lună de la investirea ca primar al sectorului 4, am decis, în termeni masonici, să intru am intrat în adormire. M-am retras.

Calitatea de mason, o dată ce o ai, nu e ca o demisie. Dar poți să nu mai activezi, se numește ”intrarea în adormire”.

Nu am vrut să amestec una cu alta, din proprie inițiativă, fiind primar. Eram ”venerabil”, gradul cel mai mare în lojă, ales sau votat de frații masoni.

Din 2008 sunt în adormire. De când activez? De la începuturi”, a spus Piedone într-un interviu acordat pentru Denise Rifai.

Cine sunt, de fapt, cei mai cunoscuți masoni din România

Pe lângă Cristian Popescu Piedone, alte nume grele din România se află pe lista masonilor celebri. Un raport realizat de SRI arata ca “Marea Loja Naţionala din Romania, condusa de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizata cu sprijinul direct a criptocomuniştilor romani” si de asemenea ca “Masoneria romana, „fiica zvapaiata” a Kremlinului este o organizatie secreta parapolitica, bine ancorata in toate zonele societatii romanesti, de la administratie si servicii secrete pana la diplomatie si biserica, scrie 3dots.ro 

  • Alexandru Dăescu (Loja Concordia) – director în cadrul Institutului Ana Aslan
  • Pierre de Hillerin (Loja Delta Dunării) – director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport
  • Vlademir Georgescu (Loja Nicolae Bălcescu) – profesor universitar
  • icu Alifantis (Loja Nomine Mircea Sion) – artist
  • Mihai Oancea (Loja Ieroboam) – afaceri imobiliare
  • Bogdan Pârvanu (Loja Bucureşti) – arhitect şef al Primăriei sector 2 Bucureşti
  • Adrian Bălan (Loja Meşterul Manole) – afaceri imobiliare
  •  Andrei Toma (Loja România Unită – preşedinte de regiune la Asociaţia Naţională a
  • Ştefan Chiocinaru (Loja I.C. Brătianu) – profesor de ştiinţe politice, jurnalist, doctor în drept internaţional
  • Mircea Neacşa (Loja Carol Davila) – director în cadrul Televiziunii Române
  • Victor Teodor Iovici (Loja Scara lui Iavov) – viceprimar al Municipiului Bucureşti, membru în conducerea PRM
  • Mircea Perpelea (Loja William Preston) – director în cadrul Băncii Naţionale a României, fost prefect al judeţului Vâlcea
  • Octavian-Mircea Grozea (Loja Romana) – om de afaceri, MTG MANAGEMENT SOLUTIONS, PRICE JOY şi LCT OPTICAL COMMUNICATION
  • Nicolae Efimov (Loja Gheorghe Comănescu) – director Spitalul CFR 2, doctor în ştiinţe medicale (ortopedie)
  • Florin Stoenescu (Loja Calea Inimii) – secretarul Comisiei de Istorie a Centrului Academic de Studii Hermeneutice.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed