Ciolacu, despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu, după ce vom vedea puterea de cumpărare / Despre compensarea preţului la combustibil: În acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi eu nu cred că mai este oportun

”Eu cred că este obligatoriu, după ce vom vedea puterea de cumpărare. Acum s-au cam reglat şi preţurile la combustibil, să vedem (..) componenta de la INS, o să vină tot energia aproape peste 50%, influenţa avută în coeficientul de inflaţie, care aţi văzut că s-a stopat şi chiar a scăzut, deci am intrat pe alt trend. Categoric, vor trebui luate şi alte măsuri”, a spus Ciolacu, precizând că important este trendul.

Liderul PSD a mai spus că influenţa în preţurile alimentelor se datorează şi secetei. ”Iarăşi este o emoţie, fiindcă totuşi mâncăm din producţia din primăvară, dar o să se regleze”, a mai spus el.

Despre păstrarea măsurii privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi, Marcel Ciolacu a arătat că nu a avut această discuţie.

Întrebat dacă impactul aceste măsuri a fost unul bun, el a răspuns: ”A fost o măsură pe care a luat-o Guvernul, într-un moment nu neapărat de de scumpiri foarte mari, dar de emoţie”.

”În acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi eu nu cred că mai este oportună”, a spus el. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed