Ciolacu e cel mai optimist: PSD va avea cel mai mare număr de primari din țară

Liderul PSD susţine că partidul va avea cel mai mare număr de aleşi locali după alegerile locale, iar la alegerile parlamentare va avea ”un scor suficient de bun” încât să câştige alegerile.

”PSD va avea cel mai mare număr de aleşi locali, după aceste alegeri locale. Suntem în aceeaşi parametri”, a afirmat, la B 1 TV, liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Vorbind despre sondajele de opinie care arată că PSD va pierde alegerile, Ciolacu a afirmat: ”Nu e adevărat. Ştiţi, înainte de europarlamentare veniseră nişte sondaje că PSD câştigă cu 38%. Am obţinut 23%. Vom avea un scor suficient de bun astfel încât să câştigăm alegerle parlamentare în 6 decembrie”.

În ceea ce priveşte alegerile din Capitală, Ciolacu a precizat că PSD luptă pentru toate sectoarele. 

”Ne batem pentru toate sectoarele. În afară de Sectorul 2, unde e Cristi Popescu, candidat nou de primar, în rest, normal, primarii în funcţie au prima şansă.  Nu mai vorbim de doamna Gabriela Firea”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed