Ciolacu: Trebuie să fii nebun la cap în timp de criză să vii cu impozite mai mari sau noi

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se declară din nou un susţinător al impozitării progresive, al arătând că în România impozitarea pe muncă este ridicată, dar scăzută „în zona luxului”. El susţine că „trebuie să fii nebun la cap în timp de criză să vii cu impozite mai mari sau noi”, arătând că este nevoie de un echilibru între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. „Cotă unică e în Rusia. Vrem o ţară ca afară cu un sistem fiscal ca în Rusia, sau vrem o ţară ca afară cu un sistem fiscal european?”, adaugă liderul PSD.

„Eu cred că românii nu trebuie minţiţi, românii trebuie să ştie de aceste dezbateri, avem o coaliţie dintr-un partid de stânga şi un partid de dreapta. Este un moment în care atât specialiştii Partidului Social Democrat, cât şi cei ai Partidului Naţional Liberal să stea la masă şi să găsim soluţiile cele mai bune de a optimiza şi de a regla zona fiscală. (…) Eu sunt unul din cei care susţin impozitarea progresivă. Mai sunt foarte puţine state care au acea cotă unică. Din punctul meu de vedere, fără să jignesc pe nimeni, dacă vreau să folosesc un slogan electoral vorbesc de cota unică. Ea nu mai există în România. Eu îmi doresc o discuţie cu specialiştii, cu cifrele în faţă, şi să luăm deciziile cele mai bune pentru români atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu”, a declarat, joi seară, la România Tv, preşedintele PSD.

Ciolacu a susţinut că, în actualul context economic regional, „dacă nu suntem atenţi vom avea şi o criză socială profundă”.

„Care e filosofia? Ce vrem? Găsim echilibrul dintre impozitarea muncii, unde în România este impozitare consistentă în zona de muncă, cam mare, şi continuăm să punem povara pe veniturile mici şi mijlocii fără nicio perspectivă sau creăm un echilibru între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. În acest moment, există o discrepanţă majoră în societatea românească. Nu e un discurs politic, haideţi, ca să fie şi mai simplu: dom’le, cotă unică e în Rusia. Vrem o ţară ca afară cu un sistem fiscal ca în Rusia, sau vrem o ţară ca afară cu un sistem fiscal european, cum au toate ţările din Europa şi de peste ocean? E momentul când trebuie să lăsăm ipocrizia deoparte, să lăsăm un slogan electoral deoparte şi să vedem realităţile”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Întrebat cum arată impozitarea progresivă în viziunea sa, liderul PSD a arătat că impozitarea progresivă ar rezolva, spre exemplu, problema pensiilor speciale.

„În funcţie de venituri, nu de impozitarea muncii. Modelul polonez. (…) E prea mare impozitarea pe muncă, omorâm oamenii cu venituri mici. Statul nu-şi mai permite să intervină, mai mult decât intervine acum, când are venituri din PIB de 27%, cele mai mici din Europa, şi cheltuieli de 40. Polonia are venituri din PIB de 37% şi cheltuieli de aproape 40%. Avem în continuare, e adevărat, pe un trend descendent, evaziunea fiscală estimată la aproape 10% din PIB, ceea ce înseamnă vreo 26 de miliarde. Trebuie să modifici sistemul, trebuie să vii cu o reformă a ANAF-ului, fiindcă de 30 de ani, de câte ori vin FMI şi Banca Mondială le explicăm: dom’le, vom face o colectare mai bună. De data aceasta, ţinând cont prin ce crize trece şi România, şi întreaga Europă, şi întreaga lume până la urmă, trebuie să venim cu o reformă”, a spus Ciolacu.

El a susţinut că toate deciziile se vor lua transparent, prin dialog şi „la vedere”.

„Nimeni nu va aduce impozite noi sau impozite mai mari, dar aduci un echilibru, aduci deduceri. (…) Mergem în zona luxului. Îmi cer scuze, nu am nicio problemă, nu sunt un om invidios, nu am probleme. Primul raport venit de la auditorii financiari externi: avem cel mai mic venit la impozitare de la o anumită valoare în sus din Europa. Trebuie să le punem pe toate pe masă… nu am vorbit de un prag, nu am vorbit de o valoare. (…) Anul acesta oricum nu ai ce să micşorezi, să măreşti, dar, repet, nu aici este discuţia, că măreşti impozite, sau le scazi sau dispar. Nu vor apărea impozite noi. Trebuie să fii nebun la cap în timp de criză să vii cu impozite mai mari sau noi. Majorezi într-o parte, micşorezi într-o parte, să creezi un echilibru. Trebuie să existe un echilibru între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. Aşa este peste tot”, a argumentat liderul social-democrat.

El a spus că la nivelul coaliţiei a fost înfiinţată o echipă mixtă care va propune „deciziile cele mai corecte” în următoarele două săptămâni, după care vor exista discuţii cu partenerii sociali.

Ciolacu a afirmat că alte state europene „s-au dezvoltat prin deducerile impuse de impozitarea progresivă”, în timp ce România a „rămas încremenită”. El a susţinut că în alte state dezvoltate există deduceri pentru plăţile la after school, taxe şcolare sau la grădiniţă, asigurările de sănătate, pensiile private.

„Îţi măresc impozitul de la 10%, îl fac 12%, dar în cei 2% te las să vii cu cheltuieli, să ai deduceri de ele, astfel încât statul te împinge către servicii. Aşa este normal. Noi vrem un stat modern şi să dezvoltăm o societate, sau să rămânem acolo? (…) Poate îşi face investiţii în casă, să fie independentă energetic, e posibil să aibă o deducere. Fiecare se va regăsi în aceste deduceri. De fapt, creezi un mecanism de dezvoltare a societăţii”, a adăugat Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed