Cîţu, despre Legea prin care evazioniştii scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul: E o temă pe care o voi pune pe agenda coaliţiei ca să vedem dacă putem îmbunătăţi acest proiect de lege

„Este o temă de discutat în coaliţie şi o voi pune pe agenda coaliţiei ca să o discutăm, având în vedere şi mesajul domnului preşedinte, să vedem dacă putem să îmbunătăţim acest proiect de lege”, a afirmat premierul, întrebat despre legea promulgată şi faptul că şeful statului a spus că Parlamentul poate să corecteze eventualele erori.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, informează Administraţia Prezidenţială. Proiectul de lege iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu prevede că inculpaţii pentru fapte evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, nu mai execută pedeapsa cu închisoare dacă achită integral prejudiciul, ci doar plătesc o amendă. De asemenea, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”. 

Chestionat despre subiect, într-o conferinţă de presă pe 27 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că „acest Parlament, dacă consideră că legea nu satisface cerinţele coaliţiei, poate să iniţieze fără probleme o îmbunătăţire a aceste legi şi cu bucurie voi semna şi o lege care corectează eventualele erori”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed