Cîţu: Niciun producător nu va mai dori să investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate / România nu va merge în acea direcţie / Preţul la combustibil a mai crescut şi în trecut / Companiile apar, dispar, asta e economie de piaţă

0

Florin Cîţu a fost întrebat, marţi, dacă plafonarea preţurilor la alimente este o măsură pe care ar susţine-o şi liberalii. 

 

“A mai fost discuţia cu plafonarea şi în 2020 în plină criză, atunci se vorbea de creşterea preţurilor. Astă-vară toată lumea plângea de mila producătorilor români care îşi aruncau produsele pentru că aveau preţuri foarte mici. Acum venim şi spunem preţurile sunt foarte mari. Preţul cel mai bine este determinat de cerere şi ofertă, se întâlnesc consumatorii cu producătorii şi acolo se determină preţul, nu de intervenţia statului. Orice ingerinţă în piaţă vine cu costuri foarte mari. Am înţeles piaţa energiei, am făcut acolo, se face un compromis, pentru că nu este o piaţă care funcţiona chiar bine. Dar piaţa produselor alimentare cred că funcţionează foarte bine”, a precizat Florin Cîţu.

 

El a precizat că plafonarea preţurilor duce la penurie. 

 

“Plafonarea înseamnă imediat penurie. Niciun producător nu va mai dori să investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate. Trebuie să nu mai aruncăm aceste subiecte în spaţiul public fără să ne gândim la consecinţe. (…) Ţările care au încercat acest lucru le-au ţinut o lună şi apoi le-au dat la o parte pentru că nu este niciodată o măsură. Piaţa energiei, preţul la gaze şi la electrice este o altă piaţă. Şi acolo trebuie să fim foarte atenţi pentru că există companii care vor să investească în România în acest domeniu, dacă noi toţi spunem că vom plafona preţurile, vom interveni în piaţă, nimeni nu vrea să îşi pună banii într-un sector care este controlat de guvern”, a transmis liderul PNL. 

 

El a menţionat că România nu va merge în direcţia plafonării preţurilor. 

 

“Dacă noi credem că există o minte luminată care stă undeva cu un pix şi un creion şi va determina preţul ăsta e cel mai bun şi aşa se reglează piaţa, greşim amarnic. Dacă cumva crede cineva că poate să stea să determine preţul pentru fiecare piaţă, pentru că el ştie mai bine decât fac oamenii, deciziile de investiţii, de consum, ne înşelăm amarnic. S-a încercat acest lucru şi în Rusia, şi în România 50 de ani, s-a văzut că experiementul nu a funcţionat. Nu vom merge în aceeaşi direcţie. România nu va merge în acea direcţie, România a avansat tocmai pentru că a îmbrăţişat economia de piaţă şi vom merge în această direcţie”, a mai declarat Florin Cîţu. 

 

Întrebat dacă preţul la combustibil ar putea fi redus sau pot fi luate măsuri să nu mai crească preşedintele PNL a răspuns: “Preţul la combustibil a mai crescut şi în trecut şi apoi a scăzut. Asta fac preţurile în general, au crescut, scad, asta fac preţurile. Într-o economie dinamica preţurilor este mai mare, companiile apar, dispar, asta înseamnă economia de piaţă”.