Ciucă: În momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului

”În momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantităţile de gaz pentru iarna 2022-2023”, a spus premierul.

El a mai afirmat că ”este convins de faptul că, aşa cum şi-au asumat prin demersurile pe care Ministerul Energiei continuă să le facă, vor avea garanţia unei aprovizionări continue în perioada următoare şi putem în felul acesta, să transmitem un mesaj cât se poate de clar că pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru economia românească avem cantităţile de gaz necesare, să putem să trecem iarna dintre anii 2022-2023”.

Premierul a mai spus că săptămâna trecută s-a înfiinţat comitetul interministerial care are ca obiectiv principal asigurarea rezilienţei energetice pentru perioada următoare şi concretizarea investiţiilor în energie.

”Sunt demersuri care au început să funcţioneze, am primit deja rapoartele de la ministerul Energiei în ceea ce priveşte proiectele care urmează să fie implementate pe termen scurt şi mediu şi lung şi de asemenea am primit analiza pieţei energetice de la ANRE şi în acest moment se desfăşoară activitatea de analiză şi de identificare a soluţiilor, astfel încât până pe data de 31 august să avem încheiate toate activităţile subsecvente şi să venim cu o decizie în acest sens”, a spus Ciucă. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed