AcasăPoliticCiucă, la Mărăşeşti: Acest război al Rusiei împotriva Ucrainei a influenţat şi...

Ciucă, la Mărăşeşti: Acest război al Rusiei împotriva Ucrainei a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii

Ciucă: Acest război al Rusiei împotriva Ucrainei a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii/ Acest război are un impact uriaş în plan politic, economic şi social. Ne aflăm într-un nou moment de cumpănă istorică

Nicolae Ciucă a fost prezent, sâmbătă, la ceremonia comemorativă de la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti. 

“Momentul istoric pe care îl comemorăm astăzi este definitoriu pentru naţiunea română şi are o profundă însemnătate pentru toţi românii, oriunde s-ar afla pe acest pământ. În plan militar, la Mărăşeşti românii au dus un război de apărare împotriva unui agresor. Într-un moment excepţional, în care existenţa statului român era ameninţată, românii au arătat unitate şi determinare împotriva unui duşman mai puternic şi mai bine organizat.  În plan simbolic, Mărăşeşti nu este doar expresia unui sacrificiu suprem în faţa unui destin care de multe ori a fost nedrept cu românii”, a afirmat Nicolae Ciucă. 

Premierul s-a referit la capacitatea românilor de a rezista şi a triumfa în cele mai grele momente. 

“Mărăşeşti exprimă o trăsătură naţională pe care nu trebuie să o uităm niciodată şi pe care trebuie să o cultivăm ”Întru Slava Eroilor Neamului”, aşa cum scrie pe frontispiciul Mausoleului de aici, de la Mărăşeşti. Mă refer mai exact la capacitatea românilor de a rezista, de a persevera şi de a triumfa în cele mai grele momente ale existenţei noastre ca naţiune. Mausoleul de la Mărăşeşti este mai mult decât un omagiu adus eroilor neamului. Locul pe unde NU SE TRECE, este piatra de hotar a istoriei, pentru care Măriuca Zaharia şi-a dat viaţa, la doar 12 ani zicând: ”Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea”. ”Pe aici nu se trece” este deviza cu care generalul Eremia Grigorescu şi-a însufleţit ostaşii la Soveja, Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti. A rămas în istorie ca o definiţie a destinului nostru istoric şi naţional, care ne îndeamnă să onorăm sacrificiul suprem pentru Neam şi Ţară”, a mai transmis Nicolae Ciucă. 

El a precizat că războiul din Ucraina influenţează viaţa noastră. 

“Războiul este cea mai mare tragedie prin care poate trece un popor. Nu departe de graniţele noastre, un alt popor rezistă eroic în faţa unei agresiuni nejustificate, greu de înţeles şi cu consecinţe şi mai greu de evaluat. Odată declanşat, acest război al Rusiei împotriva Ucrainei a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii. Acest război are un impact uriaş în plan politic, economic şi social. Ne aflăm într-un nou moment de cumpănă istorică. De modul în care gestionăm acum crizele generate de acest conflict armat depind viitorul şi bunăstarea noastră viitoare”, a afirmat premierul.

El a reamintit că apartenenţa la NATO reprezintă garanţia siguranţei şi securităţii României. 

“Din fericire, nu suntem singuri. Apartenenţa României la Uniunea Europeană reprezintă garanţia stabilităţii economice, iar apartenenţa la NATO reprezintă garanţia siguranţei şi securităţii noastre. reau să fiu cât se poate de clar cu privire la un aspect esenţial: România a ales drumul său. Este parte a civilizaţiei occidentale. Este un stat democratic, care a făcut eforturi uriaşe să ajungă un partener de încredere în rândul societăţii occidentale. Nu vom părăsi acest drum, pentru că este drumul nostru istoric.  În astfel de momente, avem nevoie să exprimăm cu tărie valorile în care credem şi pe care le împărtăşim alături de ţările partenere”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.